Vă vine să credeți sau nu, după atâta amar de ani și evenimente Brânzeturi cum se… cuVin, soarta a făcut să nu îmi iasă în cale nicio cramă din Dobrogea.

O lipsă altminteri impardonabilă, care s-a remediat la cea recentă reuniune sibaritică a bloggerimii craiovene, care ne-a adus în Bănie Crama Liuta.

Situată în zona încărcată de istorie a dealurilor Babadag, își revendică o tradiție îndelungată, materializată în gama fanion a cramei, intitulată 2 Milenii, denumire chiar modestă, căci cultura vinului în Dobrogea începe odată cu fondarea coloniilor grecești de pe malul Mării Negre, deci, folosind arheologia comparată, mai putem adăuga vreo câteva sute de ani la preocupările dionisiace din partea locului.

Gazdă ne-a fost de această dată Bavarian Corner, unde puteți avea parte de o experiență culinară inedită, adică a încerca preparate din carne de struț (o premieră pentru mine, unul), iar proprietarul localului, Silviu Bogdan, a fost cel care ne-a făcut introducerea în istoricul Cramei Liuta, subliniind și motivele pentru care, oltean pătimaș fiind (ne-a părăsit ulterior, ca să meargă la meciul cu Dinamo), a fost captivat de vinuri din cealaltă parte a țării, aducându-le în Craiova.

Atribuțiuni conjugate în a ne ghida prin particularitățile fiecărei asocieri vin-brânză i-au revenit amicului Daniel Botea, care, ca fiecare dintre noi, a mai găsit timp să facă și pe suporterul în timpul partidei.

Iar părerea unanimă a fost că da, Nicușor Bancu merita eliminat, dar laolaltă cu jucătorul de la Dinamo care l-a provocat.

Împerecherea vin-brânză care a parafat o seară fotbalistică și culturală (s-a vorbit printre, altele, despre avangardiștii interbelici în frunte cu Geo Bogza sau despre spectacolele subterane din Thailanda) a fost fără doar și poate cea dintre 2 Milenii Chardonnay și Havarti Castello.

Chiar dacă experiența mea oenologică e departe de a fi exhaustivă, mă încumet să spun că n-am întâlnit prea des un Chardonnay cu personalitate puternică în România, care să se impună de unul singur, nu ca sprijin discret în vreun cupaj.

Se pare, însă, că acestui soi pretențios (de, e franțuzesc) i-a priit foarte bine terroir-ul dobrogean, iar efectul s-au simțit în pahar și în cavitatea mea bucală.

Arome lejere, dar excelent reliefate și un gust care nu vrea să epateze, dar pe care nu ai cum să îl ignori.

Aceeași discretă plăcere gustativă a caracterizat și brânza Havarti, cremoasă, dar fermă, parfumată subtil și maturată câteva luni, suficient să capete personalitate, dar nu una dominantă.

Armonia lor a oglindit-o pe cea a întâlnirii a două spații culturale românești.

Oltenia, Eterna Terra Nova.

Dobrogea, Eterna Terra Antica.