Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (33)

Vă vine să credeți sau nu, după atâta amar de ani și evenimente Brânzeturi cum se… cuVin, soarta a făcut să nu îmi iasă în cale nicio cramă din Dobrogea.

O lipsă altminteri impardonabilă, care s-a remediat la cea recentă reuniune sibaritică a bloggerimii craiovene, care ne-a adus în Bănie Crama Liuta.

Situată în zona încărcată de istorie a dealurilor Babadag, își revendică o tradiție îndelungată, materializată în gama fanion a cramei, intitulată 2 Milenii, denumire chiar modestă, căci cultura vinului în Dobrogea începe odată cu fondarea coloniilor grecești de pe malul Mării Negre, deci, folosind arheologia comparată, mai putem adăuga vreo câteva sute de ani la preocupările dionisiace din partea locului.

Gazdă ne-a fost de această dată Bavarian Corner, unde puteți avea parte de o experiență culinară inedită, adică a încerca preparate din carne de struț (o premieră pentru mine, unul), iar proprietarul localului, Silviu Bogdan, a fost cel care ne-a făcut introducerea în istoricul Cramei Liuta, subliniind și motivele pentru care, oltean pătimaș fiind (ne-a părăsit ulterior, ca să meargă la meciul cu Dinamo), a fost captivat de vinuri din cealaltă parte a țării, aducându-le în Craiova.

Atribuțiuni conjugate în a ne ghida prin particularitățile fiecărei asocieri vin-brânză i-au revenit amicului Daniel Botea, care, ca fiecare dintre noi, a mai găsit timp să facă și pe suporterul în timpul partidei.

Iar părerea unanimă a fost că da, Nicușor Bancu merita eliminat, dar laolaltă cu jucătorul de la Dinamo care l-a provocat.

Împerecherea vin-brânză care a parafat o seară fotbalistică și culturală (s-a vorbit printre, altele, despre avangardiștii interbelici în frunte cu Geo Bogza sau despre spectacolele subterane din Thailanda) a fost fără doar și poate cea dintre 2 Milenii Chardonnay și Havarti Castello.

Chiar dacă experiența mea oenologică e departe de a fi exhaustivă, mă încumet să spun că n-am întâlnit prea des un Chardonnay cu personalitate puternică în România, care să se impună de unul singur, nu ca sprijin discret în vreun cupaj.

Se pare, însă, că acestui soi pretențios (de, e franțuzesc) i-a priit foarte bine terroir-ul dobrogean, iar efectul s-au simțit în pahar și în cavitatea mea bucală.

Arome lejere, dar excelent reliefate și un gust care nu vrea să epateze, dar pe care nu ai cum să îl ignori.

Aceeași discretă plăcere gustativă a caracterizat și brânza Havarti, cremoasă, dar fermă, parfumată subtil și maturată câteva luni, suficient să capete personalitate, dar nu una dominantă.

Armonia lor a oglindit-o pe cea a întâlnirii a două spații culturale românești.

Oltenia, Eterna Terra Nova.

Dobrogea, Eterna Terra Antica.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut – Ediție internațională

Proiectul Brânzeturi cum se… cuVin a vizat inițial produsele oenologice oltenești.

Dar oltenii sunt adaptabili și băgăreți, așa că ne-am extins apoi la întreaga Românie.

Așa că era un pas inevitabil accedarea la mapamondul larg al vinului, iar asta s-a petrecut la evenimentul petrecut la Enoteca Social Bar.

În acest local care adună licori de pe tot cuprinsul lumii am gustat din incredibila diversitate a universului vinului.

Ghid ne-a fost sommelierul de la Enoteca, Alex Pircă, un fel de Teleenciclopedie a vinului, care ar fi putut să ne spună povestea aproape fiecăruia dintre cele peste 800 (da, ați citit bine), de produse disponibile în local.

Ca urmare, nu cred că o să mire pe nimeni când o să spun că a alege împerecherea vin-brânză favorită a căpătat accentele unui veritabil supliciu decizional.

Am fost sedus aroma de cafea (naturală, nota bene!) a unui Pinotage din Africa de Sud, impropriu numită parte a Lumii Noi a vinului, deoarece arta oenologică a fost introdusă acolo încă de acum sute de ani, de pe vremea stăpânirii olandeze.

Am lăsat bulele înțepătoare ale tradiționalului Vinho Verde să îmi dezmierde papilele gustative și am înfruntat intensa dulceață a unui vin de Porto alb, ambele băuturi fiind originare din patria lui Vasco da Gama, Jose Saramago și Cristiano Ronaldo.

Am savurat gustul istoriei prin Nero d’Avola, soi introdus de greci în Sicilia încă de pe vremea când insula era parte a Graeciei Magna.

Însă coroana de lauri a serii a revenit unui Chardonnay din Burgundia asociat cu brânza compatrioată Camembert.

Din curcubeul de arome care a caracterizat întreaga sesiune de degustare, ar părea ciudat să devină primus inter pares tocmai un Chardonnay, vinul discret par excellence.

Însă tocmai aceasta a fost surpriză, că, dat fiind soiul, nu am avut parte de o experiență lejeră și elegantă, așa cum o prilejuiește îndeobște.

Nu, de data aceasta, Chardonnay-ul a manifestat o complexitate nebănuită și, folosind o comparație sinestezică, o coloratură de-a dreptul impresionistă a buchetului.

A fost ca atunci când vezi pe un prieten pe care îl știi de sobru lăsând la parte inhibițiile și dând frâu liber emoțiilor.

Fără a întrece măsura, bineînțeles.

Această libertate nou dobândită a unui Chardonnay m-a frapat și m-a încântat.

Mai ales că fost subtil secondat ca o veritabilă Primă Doamnă de Camembert, așa cum numai această brânză cremoasă și catifelată știe să o facă.

Mă uit pe harta lumii.

Câte locuri de vizitat!

Câte vinuri de încercat!

Câți oameni de întâlnit!

Imaginile au fost suprinse de amicul Daniel Botea, povestitorul brânzeturilor.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (26)

Farmecul filmului Perfect Days al lui Wim Wenders este că te obișnuiește cu rutina unuia dintre cei mai bonomi oameni care au apărut vreodată pe marele ecran, oferindu-ți în același timp ocazia să savurezi micile variații sau deviații de la structura ei.

Același lucru se poate spune și despre seria întâlnirilor Brânzeturi cum se… cuVin.

Asociem un tip de vin cu un soi de brânză.

Pornim de la vinuri albe (spumante, uneori) și ajungem la vinuri roșii.

Savurăm (mergând spre euforie bahică), ascultăm (în limitele euforiei bahice), discutăm (împinși de aceeași euforie bahică).

Frumusețea acestor degustări este că, deși împărtășesc structura organizatorică, nu sunt niciodată la fel.

Întotdeauna e un gust aparte, întotdeauna apar oameni noi și interesanți, iar uneori cadrul este diferit.

De pildă, de data aceasta am fost găzduiți de Casa Romanescu din Craiova, cu atmosfera ei aristocratică, iar evenimentul a fost asociat celebrării a zece ani de activitate ai Centrului de Limbă și Cultură Poloneză din Cadrul Universității din Craiova.

Salonul cel frumos decorat al acestei case inestimabile de patrimoniu a avut locatari vremelnici cosmopoliți și bine dispuși.

Vinurile au provenit de la Domeniile Vînju Mare, aduse fiind chiar de Ion Gîrniță, un vechi și statornic prieten al degustărilor noastre și protagonistul unuia dintre cele mai spectaculoase momente pe care mi-a fost dat să le încerc în cadru lor.

Ca și atunci, un nume princiar mi-a trezit cel mai mare interes, însă de data aceasta vinul n-a mai fost roșu sângeriu, ci de culoarea ambrei din faimoasa camera pierdută în vâltoarea celui De-al Doilea Război Mondial.

Vinul Principelui este un cupaj de Tămâioasa Românească și Chardonnay și reușește să armonizeze două atitudini oenologice diferite.

Pe de-o parte buchetul de arome al Tămâioasei, specific românesc, exuberant și neastâmpărat, și distincția proprie Chardonnay-ului, strugure din care, să nu uităm, se realizează șampania.

Franța este sora noastră mai mare de gintă latină, iar modul cum Chardonnay-ul sprijină și potențează artificiile senzoriale ale Tămâioasei Românești este ca o expresie bahică a ajutorului dat de reprezentanții Hexagonului în secolului al XIX-lea întru realizarea dezideratelor noastre naționale.

Iar ca o perfectă ilustrare a acestei strânse amiciții, Vinul Principelui a fost asociat cu Aperifrais Ile de France de la Delaco, mici bucățele de brânză proaspătă, asezonate cu diverse arome, cum ar fi ceapa, oregano, busuiocul, usturoiul, piperul sau măslinele verzi.

Deși am beneficiat de hidratarea indispensabilă cu largul concurs al celor de la Dolce Vita, voia bună a evenimentului, deja la cote înalte, a atins zenit spre final, când mi s-au relevat două lucruri.

De ce nu se comercializează alcool în zilele de alegeri.

De ce Cetățeanul turmentat al lui Caragiale e un arhetip nemuritor.

Hai noroc în viață, că din pahare curge din belșug!