De curând a plecat dintre noi Sam Neill, actor neozeelandez cu o carieră puțin spus ilustră, parte a distribuției unor filme de legendă precum Jurassic Park sau The Piano.

Pentru mulți din generația mea, rămâne, însă, Merlin din miniseria eponimă de pe Hallmark, unde i-am remarcat blândețea vocii, eleganța dicției și bonomia figurii.

Paradoxal, unul dintre cele mai bun roluri ale sale scutură această imagine, pe care au evocat-o toate elogiile postume de până acum.

În Hunt for the Wilderpeople, este un tip morocănos nevoie mare, care n-are nicio problemă să trăiască la marginea societății, atât literal, cât și la figurat, și care, printr-un concurs de împrejurări, se vede pus în situația de a avea grijă și de a se apropia sufletește de nepotul său adoptiv, pe care inițial nu-l suportă.

Schema narativ-emoțională e arhicunoscută, însă beneficiază de tratamentul aiurit al unuia dintre cei mai șugubeți cineaști contemporani, Taika Waititi, care plasează povestea în ecosistemul forestier al Noii Zeelande, strecurându-i multe dintre poantele sale cu tentă de absurb, marcă înregistrată.

Filmul astfel rezultat nu mai suferă de păcatul melodramei și rămâne surprinzător chiar și în acele momente când normele hollywoodiene (de care Noua Zeelandă se ține departe) impun soluționări fericite.

Sam Neill e excelent într-un rol care are și o consistentă componentă fizică, însă, fidel acelei generozități artistice care l-au făcut îndrăgit de toți confrații cu care a împărtășit ecranul, nu face exces de expresivitate și îl lasă să ia prim-planul pe adolescentul Julian Dennison.

Rotofei, departe de a fi vreun adorabil, tânărul actor redă nemaipomenit mimica și o gestica de copil maturizat prea devreme, care regăsește cumva ceea ce fiecare om caută la acea vârstă – conexiunea cu cineva mai matur, în care să creadă și să se încreadă.

Schimburile de replici dintre cei doi protagoniști au haz, dar și profunzime, iar ce mai rămâne din scenariul ireverențios al lui Taika Waititi revine unor alte personaje, în frunte cu demagoaga asistentă socială, jucată cu amuzantă seriozitate de Rachel House.

Peisajele din Noua Zeelandă sunt la fel de spectaculos puse în valoare ca în trilogia Știți-voi-care-n-are-sens-să-vă-mai-spun a lui Peter Jackson, iar senzația de final de la Hunt for the Wilderpeople este de bucurie tristă.

Sunt triști că ne-a părăsit Sam Neill.

Dar suntem bucuroși de tot ce ne-a lăsat.