Sa privim pictura! (II)

Trei mai

Trei mai

Desi Van Gogh este pictorul meu preferat, aceasta este opera singulara pe care o consider prima in sufletul meu. Se numeste Trei mai pentru ca evoca represaliile trupelor franceze in Spania in 1808. Contextul istoric este mai amplu, dar ce e important e ca pictorul, Francisco Goya, a fost martorul ravagiilor produse de un conflict sangeros si inutil, astfel ca si-a manifestat disperarea si revolta cum a stiut mai bine: prin creatie.

De fiecare data cand privesc lumina pe care o degaja personajul central, simt un fior si un imbold de a ma pleca in fata acestui erou necunoscut.

„Odata cu lumea a inceput o lupta care se va sfarsi odata cu lumea. E lupta dintre tiranie si libertate, dintre dreptate si nedreptate, dintre spirit si materie. Iar istoria nu e decat povestea acestei nesfarsite lupte”.

Pentru mine, acest tablou e istoria insasi.

Sa privim pictura!

Ca talent sau inclinatii practice, nu am nici cea mai vaga legatura cu pictura. Dar imi place enorm sa o admir, sa o interpretez si sa o simt. Nu sunt un cunoscator, sunt doar un pasionat.

Asa ca va mai arunc o provocare, de data aceasta vizuala, pentru a va explora sentimentele si gandurile, stimulati de operele unor mari maestri.

Lan de grau cu ciori

Lan de grau cu ciori

V-o spun raspicat: Van Gogh este pictorul meu preferat, asa ca asteptati-va la multe alte picturi ale sale.

In pictura de mai sus, doua sunt lucrurile care ma fascineaza: culorile si viata care freamata. In opinia mea, coloritul lui Van Gogh depaseste ca frumusete realitatea insasi, si asta fara ca olandezul sa utilizeze cine stie ce nuante savante si efecte tehnice. Culorile lui sunt simple, dar imbinarea lor este unica; tusele de culoare sunt ostentativ vizibile, dar ele nu fac decat sa confere acea palpitatie, acel freamat de care vorbeam mai sus. Unele tablouri au perspectiva, altele au gratie. Acesta al lui Van Gogh se zbate, este ca un ocean de viata care lupta sa se elibereze din limitele sale fizice.

Cand ma uit la acest tablou, simt racoarea vantului si aud croncanitul ciorilor.