Cum va place

DSC_0008

Daca asta ar fi intrebarea pe care mi-ar pune-o cineva despre piesa Teatrului din Budapesta, regizata de Silviu Purcarete, i-as raspunde cu o expresie in maghiara pe care am invatat-o chiar aseara: Cioc-Cioc (transliterarea imi apartine).

Traducerea ar fi „asa si asa”. Primul „asa” vine din absurditatea extrema a multor momente, familiara tuturor celor care au vazut Undeva la Palilula sau oricare alta piesa montata de Purcarete. Ce-i drept, absurditatile – de la piticul twinpeaksian la cerbul cara arata m**i urmaritorilor – au fost prilej de mare amuzament, in ceea ce ma priveste, cel putin.

Celalalt „asa” vine de la sublimul mizanscenei per ansamblu si de la al anumitor scene, in special cele muzicale, care au exploatat intr-un mod inedit jazz-ul, in scopuri variind de la sinistre la induiosatoare. Iar imaginea mioarelor diafane rumegand o planta incerta m-a uns pe suflet, desi colegele de vizionare, precum Anda sau Dana (careia ii multumesc pentru poze) au protestat vehement impotriva misoginismului apasat al respectivului moment.

La interpretari, i-am remarcat pe cei doi protagonisti din rolurile protagonistelor (caci, da, s-a jucat ca pe vremea lui Shakespeare, spre bucuria celor care cer o anumita legalizare), cel din rolul Celiei fiind delicios precum Jared Leto in Dallas Buyers Club, iar cel din rolul Rosalindei afisand o uimitoare abilitate de a-si modula vocea, trecand de la o moliciune femeiasca (evident, in limitele fizice admise unui barbat) la un timbru de care Sauron sau Darth Vader ar fi incantati.

E clar ca acest Festival va fi pestrit in cel mai bun sens al cuvantului.

DSC_0017

Mult zgomot pentru nimic

CAM00538

Titlul dat de dramaturg o fi asa, dar nu reflecta deloc realitatea piesei en plein air care a marcat debutul Festivalului Shakespeare, editia 2014.

Desfasurandu-se sub cerul mai mult sau mai putin liber, a fost nevoie de microfoane, asa ca zgomot a fost, dar nu pentru nimic, ci dimpotriva, intru incantarea mea deplina si, indraznesc sa spun, a tuturor celor care au infruntat ploaia rapida care s-a abatut asupra Craiovei. Dat fiind ca trupa care a jucat venea din chiar patria lui Shakespeare, mai mult, chiar de la teatrul Globe din Londra, unde a activat insusi marele Will, acest fenomen meteorologic foarte specific Albionului a venit sa suplimenteze o experienta minunata. Teatrul se vede superb de sub umbrele.

Actorii de la Globe au interpretat cu patos si cu siguranta, iar unii au avut nu unul, ci doua sau chiar trei roluri, uneori ale unor personaje de sex opus, prilejuind astfel spectatorilor si placerea de a le descoperi nuante de fizionomie sau dictie – in privinta asta, preferatul meu a fost acela care trecea de la o engleza curata la una cu accent irlandez, dozat suficient, cat sa ramana inteligibil.

Decorurile au fost minime, dar sugestive si au fost utilizate cu maxim de eficienta, muzica a fost integrata excelent, rezultatul fiind un spectacol atat de atractiv, incat pana si notabilitatile prezente au ramas pana la final, ceea ce nu s-a intamplat acum vreo doua editii, cand candidatii de atunci la postul de presedinte de consiliu judetean au bifat pozele de debut, pentru a o sterge apoi englezeste in pauza dintre acte.

Acest Festival Shakespeare a inceput sub niste auspicii de la foarte bune in sus, asa ca ma tem ca o sa-mi ignor alte preocupari in aceasta perioada si o sa devorez cat de multe piese o sa pot.

CAM00541

Erata: In cadrul articolului am afirmat ca accentul unuia dintre actori era irlandez; avand ocazia sa discut cateva minute cu el, am aflat ca era de fapt scotian. Si uite asa mi s-a spulberat un mit pe care il aveam despre propria persoana.

Will de la Craiova (versiunea 2014)

shakespeare_craiova

Textul de mai jos a fost publicat in ziarul Craiova Forum, la 24 aprilie 2012, cu prilejul editiei anterioare a Festivalului Shakespeare, si il reiau pentru ca se aplica din nou, dupa cum veti afla la final.

***

Avem din nou Festivalul Shakespeare la Craiova […] Craiovei, insa, Festivalul Shakespeare ii confera o distinctie de care nu avem parte prea des, in comparatie cu motivele de a pleca privirea (cel mai recent fiind un filmulet pe care numai un roman revin din Tibet nu il stie). Dar pentru aceasta distinctie, Craiova munceste mult, precum un actor mai putin cunoscut care trage ani buni pana sa prinda o nominalizare la Oscar, spre deosebire de un Jack Nicholson, care le primeste pe banda rulanta. Cine se bucura mai mult, oare?

Craiova se straduieste enorm pentru acest festival, dar asta nu inseamna ca oricine din acest oras pune umarul pentru el. De fapt, exista un numar restrans de truditori, care nu se vad pe scena, dar pe care ar trebui sa ii aplaudam in gand.

Referitor la asta, am o povestioara care nu-i menita sa aduca laude cuiva anume, ci e doar o alegorie a efortului, de cele mai multe ori nevazut, care insoteste orice manifestatie destinata placerii publicului larg.

Umblam pe coridoarele Teatrului National din Craiova. Nu ma intrebati de ce, pentru ca am uitat cu desavarsire motivul pentru care eram acolo; ce-mi amintesc e ca, la capatul unui culoar, intr-un loc amenajat cu doua, trei fotolii uzate si cu o scrumiera (fumoarul, pentru connaisseur-i), l-am vazut stand pe Emil Boroghina, impreuna cu un carnetel si un telefon mobil. M-am facut ca astept pe cineva sau ceva si am zabovit cateva minute acolo.

Emil Boroghina a cautat in carnetel, a format un numar si a sunat; a avut noroc, i s-a raspuns din prima: „Alo, buna ziua, sunt Emil Boroghina de la Teatrul National din Craiova, va sun in legatura cu Festivalul Shakespeare, un festival international de prestigiu, la care participa trupe de teatru din intreaga lume. Va intereseaza sa colaborati in calitate de sponsor?”.

Nici acum nu m-am hotarat daca ar trebui sa fiu induiosat de stangacele tentative de telemarketing sau miscat de staruinta cu care a infruntat, poate, un refuz, atunci si in alte dati, si a frunzarit din nou micuta agenda, in cautarea unui alt numar.

Un telefon, un carnetel si vointa. Asa se face Festivalul Shakespeare la Craiova.

***

Anul acest, in demersurile de a obtine o legitimatie de presa, am ajuns sa discut la telefon cu dl. Emil Boroghina; desi comunicarea noastra a fost doar auditiva, am simtit aproape organic cat de ocupat este; cu toate acestea, a gasit doua minute sa ma indrume spre persoana potrivita. Continuand demersurile, am ajuns din nou pe culoarele teatrului, unde l-am vazut iesind cu rapiditate dintr-un birou si intrand intr-altul, ca sa rezolve mici sau mari chestiuni administrative.

Si asa am inteles ca istoria se repeta si ca le suntem datori acelorasi oameni pentru un eveniment care ne pune frumos pe harta culturala a lumii.

Aveti mai jos un spatiu alb pe care sa il umpleti cu laudele voastre celor care ii dau dreptate lui Margaret Mead: Never doubt that a small group of thoughtful, committed citizens can change the world; indeed, it’s the only thing that ever has.

[Spatiu pentru laude din partea cititorilor]

Iar aici aveti programul complet al Festivalului Shakespeare, care debuteaza astazi printr-o piesa in aer liber, la ora 18.00, in fata Teatrului National din Craiova.

shakespeare_craiova

Mai e speranta, mai e

revolverulNu stiu cum s-a intamplat, dar la piesa „Unde-i revolverul?” n-am reusit sa ajung decat acum, desi este in repertoriul Teatrului National din Craiova de peste doi ani.

S-a facut ca am mers la aceasta piesa in timpul haosului simpatic numit „Saptamana altfel”, perioada in care profesorii si elevii au avut program de voie (sau de nevoie). Ca urmare, sala mare a teatrului din Craiova era plina de pustime, fapt ce m-a tulburat un pic, pentru ca mi-a luat ceva timp pana sa identific niste spectatori mai varstnici decat mine. In atare conditii, m-am gandit ca exista sanse ca piesa sa nu fie dusa pana la capat, cum era sa se intample acum cativa ani la o alta, cand directorul si regizorul Mircea Cornisteanu a aparut inopinat pe scena si a tinut o cuvantare mult prea elevata pentru varsta puberilor care incepusera sa chiuie cand se stinsese lumina.

Dar lucrurile n-au evoluat asa. Copiii au stat relativ cuminti, cu exceptia catorva pe care i-a chinuit in mod repetat vezica sau plictiseala, iar implinirea unei temeri majore (sunete penibile de telefon) n-a venit, culmea, de la vreun scolar, ci de la un profesor, din grupul celor care scrutau sala cu aerul ca le miroase ceva stricat si cu o privire care glasuia ceva gen: Tineretul din ziua de azi e sub orice critica.

Si mai imbucurator, piesa in sine i-a captivat pe elevi si i-a tinut, cu exceptiile mentionate mai sus, tintuiti in scaune, asata fara ca subiectul sa fie neaparat usurel. Unde-i revolverul? este o parabola, simpla in esenta, complexa in manifestare, a axiomei ca, indiferent ce clasa sau categorie sociala detine puterea, o foloseste spre folosul propriu si intru dominarea celorlalte.

Distributia este formata din actori unul si unul: un veteran – Valer Dellakeza, un semi-veteran – Angel Rababoc, doi maturi – Marian Politic si Sorin Leoveanu si un tanar – George Albert Costea. Toti au interpretat formidabil roluri ambivalente si de tot hazul, dar, fara a le face vreo nedreptate celor mai mari ca varsta si experienta, o sa declar ca mezinul George Albert Costea este cel care infuzeaza piesa cu energie, este cel care da dinamism unei manifestari artistice altminteri prea statice pentru publicul cel tanar, care a gustat reprezentatia pe deplin.

Tineri in public, tineri pe scena. Stiu ca o sa am aerul unui venerabil (ceea ce refuza sa cred ca sunt), dar pot sa spun cu o indreptatita insufletire: mai e speranta, mai e.

Viata hraneste teatrul

reactioneaza

Mai stiti melodia aia a lui Puya, Sisu, Alex si C.I.A. in care, la un moment dat, se spune ca intelectualii din Romania sunt depasiti de realitatea cotidiana?

Intr-o destul de mare masura sunt de acord cu asta. Oamenii intr-adevar luminati la minte au fost cei care i-au tras pe ceilalti dupa ei, nu cei care, stiind ca au citit mai multe carti decat altii, pretind ca sunt mai destepti ca ei.

Asa ca nu mica mi-a fost bucuria sa vad ca si in orasul meu, Craiova, cultura e pusa in slujba comunitatii prin proiectul Art’n Forum, realizat de organizatia CEDRU Dolj. In cadrul lui, teatrul va fi folosit ca o oglinda a problemelor pe care le vedem in jur si fiecare va putea contribui ca regizor sau scenarist la acest efort.

Pentru detalii despre acest proiect, vizitati http://artnforum.cedrudolj.ro/.