Înainte de toate, merită spus că ideea organizatorilor olandezi de a plasa Eurovisionul din Rotterdam într-o clădire care a servit drept spital până de curând a fost minunată, prin valoare ei simbolică.

Este triumful bucuriei vieții asupra morții.

Chiar și când bucuria asta a vieții se manifestă în modurile adorabil-kitschoase atât de dragi acestui concurs.

Dați-mi voie acum să mă las în voia sportului european al datului cu părerea:

Cipru – un cântec intitulat Diablo, ceea ce a stârnit revolta unor credincioși (am citit o postare pe Facebook) și nostalgia mea, de când hăcuiam monștri cu paladinul sau amazoana sau necromantul; rochii sumare, melodia contează prea puțin.

Albania – tot sclipici, fapt care trebuie să fi generat niște priviri nervoase între interprete în culise; melodie mai manelistică, deci mai atractivă.

Israel – o Rihanna care s-a lăsat pe voia unei stiliste care consumă etnobotanice.

Belgia – leit Patricia Kaas, dar nu și la voce.

Rusia – așa da! Rușilor li se pot reproșa multe de către mulți, dar nu și că nu au un portofoliu amplu de numere de Eurovision spectaculoase trimise de-a lungul timpului.

Malta – When you’re good to Mama/ Mama’s good to you; în sfârșit, muzică adevărată, dar cum să rămâi corect politic în atare condiții?

Portugalia – ceva cu pretenții, iar eu am profitat de ocazie să dau o fugă până la baie.

Serbia – botul de rață a pătruns și la Eurovision, era doar o chestiune de timp; ceva manelistic, dar nu suficient de apăsat.

Marea Britanie – de ăsta nu zic nimic, că dacă îmi dă una cu pumnul ăla plin de inele, mă desfigurează pe viață; britanicii ne trombonesc și aici, așa cum au făcut-o și în negocierile post-Brexit.

Grecia – cea mai lascivă ipostază de până acum, compromisă total de chiloți fantomatici dansatori.

Elveția – pandemia ne-a afectat pe fiecare în fel și chip; la elvețieni a rezultat asta.

Islanda – țară mică, istoric de tâmpenii memorabile trimise la Eurovision mare.

Spania – trebuia să vină și cineva să cânte înălțător și plictisitor; Spania are experiență în această ingrată sarcină.

Moldova – sclipiciul de rigoare și cea mai slabă voce din concurs (stai, ar mai fi Grecia).

Germania – Germania ne arată degetul; well, fuck you too!

Finlanda – Roacării de rigoare.

Bulgaria – Adolescenta emo de rigoare.

Lituania – ce-i mai bun și mai rău la Eurovision în aceeași melodie.

Ucraina – și aici a fost grea pandemia, dar reprezentația asta are ceva potențial de legendă care depășește câștigătorul, cum a fost cazul Verkăi Serdiucika.

Franța – nu, nici anul ăsta, Franța!

Azerbaidjan – în sfârșit, ceva manelistic cum se cade.

Norvegia – ăștia îi contracarează pe cei din Cipru, precum în Heroes III.

Italia – sună bine, dar costumele nu sunt suficient de urâte.

Suedia – mănușile alea dau +2 la Dexterity și +3 la Mana, bașca 25% șansă să găsești un Unique Item.

San Marino – Dacă viitorul Dune al lui Denis Villeneuve are costume ca acestea, are Oscarul de la mine.

Până la urmă a câștigat Italia, dar momentul de vârf al serii a fost când Marea Britanie nu a primit niciun punct.

De la nimeni.

Adică au luat un fel de UE.

Sănătate tuturor, ne revedem la anul în cea mai frumoasă țară din lume.