Rath-Vegh Istvan e un ungur foarte simpatic. Atat de simpatic, incat l-as scoate la o bere, spre marea oftica a sovinilor, daca ar mai trai, bineinteles. L-as asculta ore in sir vorbind despre toata munca sa migaloasa de a scoate din oceanul istoriei acele exemple care dovedesc ca oamenii au gandit de multe ori cu orice alta parte a corpului decat cu capul.
Istoria culturala a prostiei omenesti e o frantura a acestor eforturi. Incepe cu o foarte de bun simt dezbatere asupra legendarei intrebari ce presupune prostia omeneasca. Si, asa cum ii sade bine unui istoric care se respecta, Rath-Vegh Istvan ne prezinta mai multe opinii si promite ca nu va mai mentiona cuvantul „prost”.
Nu va lasati sedusi de cuvantul mai tare din titlu. Chiar e o carte de istorie si inca una foarte documentata. Orice practica mai naiva mentionata, fie ca sunt procese intentate animalelor, fie ca e vorba de jurisprudenta palmuirii sau de zalele imune la gloante, tratate printre altele si cu sanguis menstruus primus virginus, este bazata pe surse.
Asa ca, daca va ingrijorati la stiri precum cea despre femeia care e indragostita de o bucata din zidul Berlinului (caruia ii face de mancare si cu care face sex), linistiti-va. Se confirma inca o data zicala ca inteligenta pe Pamant e constanta, numai numarul oamenilor e in crestere.
