Comediile proaste sunt triste, dar dramele psihologice proaste sunt plictisitoare.
Aceasta e o regula pe care am constatat-o empiric si care mi-a fost confirmata de The Good Night. Un tip cu alura de hobbit (Martin Freeman), fost membru al unei trupe de rock, punck, pop sau ce-o fi fost, are o viata foarte searbada, cu o nevasta (Gwyneth Paltrow) stresata de atitudinea lui, dar si de la natura, si incepe sa aiba niste vise in care o super gagica, in persoana lui Penelope Cruz, i se ofera in toate pozitiile si cu toate coafurile.
In incercarea de a deslusi sensul acestor semnale ale subconstientului, da peste un guru informal in materie de vise (Danny DeVito, cu o prestatie fara prea mult suflu actoricesc) care ii da niste sfaturi pe care individul nostru le aplica, iar, intr-un final, batalia de la nivelul psihicului sau se sfarseste.
Sa rememorez acest film care nu se deruleaza, ci vegeteaza, a fost mai greu decat va imaginati si singurele momente cand seismograful interesului meu a avut niste zvacniri au fost cand aparea amicul personajului principal, interpretat de Simon Pegg, care are niste replici sexiste savuroase.
Altceva ce mi-a displacut la filmul asta e ca prezinta exercitiile fizice ca fiind la fel de inutile impotriva viselor ca si alte metode. Ia sa incerce intelectualii sa mearga la prasit, ca dupa-aia nu mai viseaza nici pe Angelina Jolie, nici pe Alina Plugaru, ci, in cel mai bun caz, coada de la sapa.
