Istoria Japoniei este scrisa preponderent din punct de vedere al barbatilor, al bravilor samurai sau al temutilor ninja, al conducatorilor scelerati sau reformatori, al mestesugarilor sau artistilor.
In o imagine asupra evolutiei civilizatiei nipone ramane de-a pururi incompleta, daca nu ne aplecam si asupra importantei sexului frumos in cadrul acesteia.
Iar cartea de cultura generala a lui Octavian Simu, intitulata Eternul feminin japonez, este mai mult decat o rascumparare a lacunelor acumulate pana acum, este o aventura pasionanta, o cronica prelunga spusa prin frumosii ochi alungiti ai femeii nipone.
Ipostazele in care o descoperim sunt multiple: zeita, imparateasa, scriitoarea, geisha sau femeia-samurai, nelipsind consideratii asupra contemporaneitatii.
Acest vast material este stapanit de autor cu o lejera eruditie, vizibila chiar si la o frunzarire aleatorie a cartii prin numarul de termeni japonezi, iar aici nu ma refer doar la nume de perioade istorice sau personaje, ci si la cuvinte uzuale si specifice culturii nipone, unii necunoscuti pentru mine pana acum.
Astfel, spre rusinea mea, am aflat ca termenul de „geisha”, cunoscut in toate cele patru colturi ale mapamondului, trebuie neaparat, dar neaparat, separat de „oiran”. Cea dintai este o profesionista a placerii abstracte, a dansului si a muzicii, iar cea de-a doua se apropie de profesia de curtezana pe care o atribuim indeobste geishei.
O sa insist putin asupra sectiunii dedicate scriitoarelor japoneze, ale caror creatii incep cu mult inainte chiar si de faimoasa Murasaki Shikibu si merg pana dupa Al Doilea Razboi Mondial. Pe langa faptul ca ni se ofera astfel o latura a istoriei literaturii japoneze pe nedrept invaluite de obscuritate, avem parte si o perspectiva asupra evolutiei conditiei femeii japoneze, a libertatii de care se bucura sau de a restrictiile la care era supusa, a preocuparilor si viziunii sale asupra lumii.
O istorie fara femei nu se poate, iar cea a Japoniei nu face exceptie.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o istorie vazuta prin ochii alungiti ai frumoaselor din Tara Soarelui Rasare.




