Chiar și dacă nu iei în serios niciuna dintre teoriile și fabulațiile din Codul lui Da Vinci, rămâne acea palpitantă aventură culturală elaborată de Dan Brown și excelent transpusă filmic de Ron Howard, în care apare enigme și mecanisme și conexiuni nebănuite.

Ca unul care a gustat toate acestea, m-am bucurat să descopăr Alex și secretul lui da Vinci, deopotrivă carte și expriență ludică de tip escape game.

Pentru cine a încercat așa ceva, fie într-o cameră reală, fie ca joc de societate sau pe calculator, mecanismul e familiar.

Un fir narativ, mai mult sau mai puțin dezvoltat, include varii puzzle-uri, care solicită mintea într-un mod mai degrabă abstract, dar deloc facil.

Ce este remarcabil la această carte realizată (nu pot să spun doar scrisă) de Vincent Raffaitin, este că are propune o poveste foarte coerentă și foarte dinamică, care te poartă pe urmele lui Leonardo da Vinci la castelul Clos Luce din Amboise sau în Louvre.

Provocarea intelectuală e mai afurisită chiar și decât cea din Crime Scene – Moscova. 1989, pe care l-am încercat mai demult.

Poate că, în comparație cu puzzle-urile din acel joc, cele de aici sunt mai puțin complexe, însă faptul că nu ai desfășurate în fața ochilor tot felul de componente și cartonașe le face chiar mai grele.

Nu doar că ai nevoie să te uiți cu băgare de seamă la toate ilustrațiile din carte, dar trebuie să citești cu atenție tot ce relatează naratorul.

Au fost momente când m-am simțit deștept, rezolvând un puzzle sau altul, dar, de cele mai multe ori, eram captivat de această cursă de a descoperi secretul marelui inventator, încât apelam rapid la indiciile de la finalul volumului, ca să pot afla ce se întâmplă în continuare.

E asta un semn de slăbiciune?

Sau de curiozitate?

Îmi place să cred că se aplică a doua varianta.

Și că Leonardo da Vinci, care a fost curios în atâtea privințe, m-ar înțelege.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un roman în care n-am fost doar cititor.