Am citit Shogun de James Clavell de multe ori. Cand spun multe, inseamna de atatea ori, incat unele foi s-au desprins, iar altele s-au patat cu ulei sau alte materiale comestibile.

Crestinii nu apareau prea bine acolo. Cumva, pareau a fi factorul alogen care tulbura o civilizatie aproape desavarsita. In cartea lui Shusaku Endo, Tacere, am avut ocazia sa privesc lucrurile si din perspectiva lor.

Actiunea romanului se petrece la scurt timp dupa cea din Shogun, cand noul regim interzice crestinismul si actioneaza brutal pentru a elimina pe orice practicanti ai acestei religii. Afland ca un vestit misionar a comis pacatul de neimaginat de a se dezice de credinta, calcand pe o icoana, doi preoti mai tineri se imbarca spre Japonia, cu gand sa lamureasca aceasta infamanta stire.

Tacere e prezentat ca roman istoric, insa nu l-am perceput asa. E un roman mai degraba ideatic, in care zbaterile interioare au o pondere mai ridicata decat evenimentele si actiunile din plan real. Poate si de aceea mi s-a parut lent, ca sa nu zic plictisitor, pana in ultima treime, cand personajul principal este capturat si pus sa abjure, chiar si simbolic.

In acest punct, cartea lui Endo devine intr-adevar remarcabila, pentru ca toata acumularea inceata de pana atunci isi vadeste rostul: contradictia dintre iubire si credinta. De multe ori, cele doua se confunda, dar in cazul de fata sunt in opozitie. Ce faci intr-o atare situatie? Iti pastrezi credinta si traiesti cu gandul ca altii au suferit din cauza asta sau renunti la ea pentru a-i salva, sfasiind in mod ireparabil o parte din tine?

Tocmai pentru ca se cufunda atat de adanc intr-o dilema perpetua a spiritului uman, Tacere ramane o carte deosebita, in ciuda lipsei sale de spectaculozitate.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o veritabila dilema.