Will Smith are o soarta de invidiat. E si cantaret si dansator si actor. Daca nu-i merge una, ii merge sigur alta. Asa ca, relaxat fiind, le face pe toate bine.
Rolul din The Pursuit of Happyness vine sa-mi sprijine spusele. Un tata cu un copil de vreo cativa ani e parasit de nevasta si, aparent, de noroc. Ca agent de vanzari nu-i merge prea bine, ajunge sa nu aiba unde sta peste noapte, dar lupta neobosit pentru succes si pentru viitorul fiului sau, incercand sa patrunda intr-o firma de brokeraj. Interpretarea lui Will Smith face filmul, iar faptul ca pustanul chiar este progenitura sa asigura realismul interactiunilor dintre cei doi. Un Kramer vs. Kramer in conditii de criza financiara globala.
Ca mesaj, filmul mi-a dat de gandit. Generatia mea si a celor mai in varsta decat mine au crescut cu lecturi la scoala gen Puiul, La Vulturi, Fefeleaga sau Senin de August (pentru cei prea tineri, in povestirea asta, un baiat de maxim 10 ani e aruncat in aer impreuna cu un pod). Nu e de mirare ca suntem atinsi de morbul fatalismului, al neincrederii si al lipsei de vointa.
The Pursuit of Happyness dozeaza cat trebuie cantitatile de tragedie si comedie, iar rezultatul final inregistreaza victoria optimismului, nu debordant, ci retinut, dar sanatos.
Fericirea se castiga, nu e un dat.
P.S. Aveti aici Declaratia de Independenta. Macar sa stim de unde izvoraste mandria si puterea de a lupta a altora.
Unii au ditamai Declaratia de Independenta, iar noi nici nu stim ce-i aia. Suntem printre foarte putinele natii care nu-si sarbatoresc Independenta. Sad…
Poate ca inca nu ne simtim in intregime liberi.