De Ziua Națională a României merită să ne aplecăm asupra realizării deosebite a unui român.

Este vorba despre un roman, Cartea oglinzilor, scris de Eugen Ovidiu Chirovici și care, spre deosebire de Alexandru Lăpușneanul, despre care George Călinescu spunea că ar fi ajuns o scriere la fel de mare ca Hamlet, dacă ar fi avut sprijinul unei limbi universale, a dat lovitura peste țări și mări, fiind publicat inițial în Anglia.

Cartea este una de suspans de cea mai bună calitate.

Un editor primește fragmentul unui manuscris, în care sunt descrise evenimentele care au condus la o crimă neelucidată de peste trei decenii.

Intrigat, reprezentantul editurii ar vrea să citească toată lucrarea, dar nu apucă să îl contacteze pe autor, care se stinge de o boală incurabilă la scurt timp după ce îi trimite paginile cu pricina.

Convins că e rost de un bestseller, editorul se lansează într-o investigație care se va desfășura ca o cursă de ștafete.

Nu vă zic mai mult, pentru că am credința de nestrămutat că unui astfel de roman îi faci cel mai mare serviciu, abținându-te să îl povestești în vreun fel.

Nu vă mai zic decât două lucrușoare.

Unul ar fi că nu mi-a stricat deloc o afirmație simplă, dar cuprinzătoare dintr-o carte a reputatului psiholog Daniel Gilbert:

Memoria este imaginație.

Altul ar fi că romanul lui Eugen Ovidiu Chirovici a prins atât de bine la public, încât va fi ecranizat, iar unul dintre protagoniști va fi Russell Crowe.

Nu știu dacă o să aduceți aminte că eu v-am spus acestea, când veți viziona filmul sau veți citi cartea.

Dar nici nu contează.

Amintirile și faptele nu sunt același lucru.

Important e să treceți la cele din urmă.