Unul dintre cele mai interesante mituri din cultura universală este cel al celor 12 Munci ale lui Herakles (Hercule la romani).

Nu doar că aventurile sunt palpitante și variate, dar fiecare dintre ele ascunde un tâlc mai adânc despre cum să te confrunți cu dificultăți și provocări, folosindu-ți acea combinație de energie fizică și mentală care îi face pe oameni cea mai de succes specie a planetei.

În excelenta serie de lecții animate de pe TED-Ed (parte a prezentările de pe site-ul TED.com) există un videoclip care prezintă acele Munci ale lui Herakles cu stilistica unui joc de tip platformer.

De fiecare dată când l-am arătat copiilor cu care lucrez am fost întrebat dacă acest joc chiar există.

Din păcate nu, iar cel mai aproape de transpunere ludică a acestui mit este jocul Hercules, care a acompaniat filmul de animație cu același titlu, unde ai de-a face cu câteva dintre aceste provocări, dar nu acea ordine care caracterizează povestea mitologică.

Însă, dacă extindem puțin tărâmul cultural, cele 12 Munci ale lui Herakles își găsesc o desăvârșită expresie în Shadow of the Colossus, joc apărut pe Playstation în 2005 și dezvoltat de o echipă condusă de Fumito Ueda.

Această experiență ludică te pune în ipostaza unui tânăr ajuns într-un tărâm fantastic, care, pentru a-și readuce la viață pe iubita, face un pact cu o entitate supranaturală, obligația sa fiind de a răpune șaisprezece coloși.

Fiecare dintre aceste creaturi gigantice e diferită ca înfățișare și trăsături, iar a le doborî e un puzzle dinamic, pentru că e nevoie să îi înțelegi comportamentul și să îi identifici punctul slab.

Jocul necesită timp, răbdare, încercări nereușite și are câteva neajunsuri tehnice, însă toate pălesc în fața senzației că ești pur și simplu angrenat într-o încleștare titanică.

Dincolo de grandioasa idee și concepție, Shadow of the Colossos oferă unele momente ludice care rivalizează cu cele mai meșteșugite secvențe cinematografice, dacă nu chiar le întrec.

Așa este contactul uluitor cu Valus, cel dintâi colos.

Așa este fiorul de a fi urmărit de Dirge, colosul în formă de șarpe.

Așa este senzația de plutire când ești pe Phalanx, colosul pașnic, care nu face decât să străbată văzduhul ca o zeitate netulburată de problemele muritorilor.

Așa este dramatismul modului cum profiți de lovitură în pământ a lui Gaius și urci pe arma-i în inerție.

Așa este goană călare printre picioarele masive ale lui Basaran, colosul arhnoid.

Așa este momentul în care îți stă inimă în loc, agățându-te de aripile lui Avion, colosul aidoma unei păsări Roc din 1001 de nopți.

Adăugați la toate acestea și multe alte scene memorabile și o coloană sonoră sfâșietoare și înălțătoare și rezultă un joc care e încă un argument că și acest domeniu produce acel ceva pe care îl numim simplu Artă.