Sezon de Oscar 2025 – The Seed of the Sacred Fig

Inițial, puteam să jur că The Seed of the Sacred Fig (în original, Dane-ye anjir-e ma’abed) a fost făcut în afara Iranului.

Prea este subversiv, prea pune la îndoială structurile de putere ale regimului fundamentalist de acolo, prea arată explicit câtă brutalitate a pus regimul de la Teheran în anihilarea protestelor de după moartea Mahsei Amini.

Apoi am aflat, spre stupoarea mea, că Mohammad Rasoulof a realizat filmul acolo, bucată cu bucată, pe ascuns sau pretinzând că produce altceva, pentru ca apoi montajul să fie realizat în Germania, unde s-au refugiat ulterior și regizorul și alți membri ai echipei de filmare.

Bănuiesc că li s-a pus gând rău de către autoritățile de la Teheran, pentru că pelicula e explozivă în ceea ce își propune să înfățișeze și să sugereze.

O familie formată din tatăl care e reprezentant al forțelor legii, mama care e prinsă între calitatea de soție supusă și iubirea față de fiice, a căror revoltă împotriva canoanelor, e crescândă, se vede cuprinsă subtil de paranoia, pe măsură ce toți membri sunt atinși de tensiunea evenimentelor exterioare.

E același tip de dramă familială la care excelează cinematografia iraniană, cea mai bună dovadă fiind A Separation.

Spre deosebire, însă, de capodopera lui Asghar Farfadi, tensiunea pur umană care se acumulează aici la aceleași cote neliniștitoare e treptat înlocuită de o alegorie, altminteri inteligentă și superb redată (mai ales în secvența de final) a rebeliunii feminine față de primatul masculin al societății din Iran.

Rezultatul e că se diluează astfel angajamentul afectiv al privitorului, care din empatie ajunge doar la interes pur intelectual sau estetic.

Interpretările se mențin, totuși, la aceeași calitate ridicată. Distribuția principală – Missagh Zareh, Setareh Maleki, Mahsa Rostami, Soheila Golestani – e impecabilă, însă actrița pe care am menționat-o ultima, cea care o interpreteză pe mamă, merită lauri suplimentari.

Nu doar că multitudinea trăirilor ei, niciodată stridente, dar niciodată ambigue, o transformă în figura centrală a filmului, dar oferă și o mostră de competență actoricească demnă de Oscar.

Urmăriți-o cu atenție în scena interogatoriului; din distincția și echilibrul rezevat și atacat din toate părțile de până atunci adoptă acolo o formă de servilism tipic unei persoane învățate să fie permanent într-o poziție de inferioritate.

E aceeași strategie de supraviețuire a protagonistului din 12 Years a Slave, a omului liber care trebuie să-și compună o mască de sclav. Numai că Chiwetel Ejiofor are nevoie de un film întreg pentru a reda asta, pe când Soheila Golestani doar de câteva minute.

The Seed of the Sacred Fig a prins o nominalizare la Cel mai bun film internațional la această ediție a Oscarurilor.

Nu are vreo șansă reală, Emilia Perez și Ainda Estou Aqui își dispută statueta la acea categorie, însă această simplă distincție va atrage atenția asupra acestei producții iraniene, care ilustrează un paradox al societății din care a izvorât.

E dominată de tiranie, dar și de libertatea de gândire.

Dune – Part Two

Inside Out 2

The Wild Robot

Anora

Gladiator II

Conclave

Wicked

Emilia Perez

Maria

Nosferatu

The Only Girl in the Orchestra

Wallace & Gromit – Vengeance Most Fowl

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.