După cum am mai avut onoarea a vă spune, îmi acord câteodată câte o pauză de suspans, adică lectura unui roman polițist, care să îmi lase o parte din neuroni, dar nu pe toți, în pace.

De data aceasta, repausul detectivistic s-a intitulat Justiția lui Cross de James Patterson și, deși s-a încadrat în paradigma enunțată mai sus, n-a fost deloc prilej de trândăvie intelectuală.

Asta pentru că acest autor vine din partea cealaltă a Oceanului, iar intriga, personajele și soluționările conflictelor nu au distincția infuzată de o Agatha Christie și nici aerul flegmatic imprimat de un Georges Simenon, ci intensitatea unui film hollywoodian.

Unii ar putea vedea în asta un neajuns, însă Patterson are o proză atât de bine strunită, încât produce efect stilistic și emoțional chiar și cu scene precum în care o mașină are frânele lucrate, iar personajul principal se dă de ceasul morții să o stabilizeze și să nu zboare de pe o serpentină. Trăire pe care o cunoaștem audio-vizual și pe care o retrăim lingvistic.

Povestea din roman îl urmărește pe detectivul Alex Cross, întors împreună cu familia în orășelul natal, pentru a stabili dacă acuzațiile abominabile care i se aduc unui văr stau în picioare sau nu.

Ajuns aici, nu are de înfruntat doar păienjenișul unei comunități dominate de corupție, dar și demonii propriului trecut.

Între timp, într-un oraș mai mare dintr-un stat vecin au loc crime misterioase, care includ multă modă și ceva travesti.

Când cele două fire narative s-au închegat, curiozitatea care mă mâna să dau pagină cu pagină era dublată de cea referitoare la modul cum autorul urma să le unifice într-un mod coerent.

Nu numai că Patterson reușește asta fără dificultate, dar vădește și o știință a finalurilor hotărâtoare care îl apropie de marii dramaturgiei, precum Moliere. Știu că pare o afirmație hazardată, dar îmi veți da dreptate când sfârșitul din Justiția lui Cross vi se va dezvălui și vouă.

E interesant cum universul cultural din care provine un scriitor de romane de suspans își pune amprenta asupra modului cum evoluează și se rezolvă misterele pe care le plăsmuiește.

Agatha Christie propune distincție și utilizarea intensă a micilor celule cenușii.

George Simenon se concentrează pe puterea cutumelor, a autorității și a psihologiei.

James Patterson favorizează acțiunea.

În multe momente-cheie, personajul său Alex Cross alege să nu stea locului, se zbate, riscă, forțează nota.

Iar asta mută lucrurile.

E o lecție în sine.

Spre dreptate trebuie să te îndrepți, nu să aștepți să cadă din cer.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru încă o porție de suspans, de data acesta savurată în sistem de fast-food.