Des hommes et des dieux este ambivalența însăși.
Este lent, dar este și tensionat.
Este spiritual, dar este și foarte uman.
Este precis localizat geografic, dar și universal.
Sunt semnul ambivalenței stă și povestea din această peliculă.
Într-o zonă muntoasă și aspră a unei Algerii cuprinse de frisoanele fundamentalismului, călugării francezi ai unei mânăstiri trapiste, dedicați comunității necreștine din care fac parte, primesc tot mai multe semnale că extremiștii islamici le-au pus gând rău.
Unii dintre ei se sperie, alții își văd credința întărită. Unii vor să plece, alții să rămână. Nicio reacție nu seamănă cu alta.
Și atitudinea sătenilor este ambivalentă. Unii dintre ei se tem pentru viața celor pe care, deși de altă religie, au ajuns să-i considere de-ai lor.
Alții, atinși de ideile venite de departe, încep să-i privească precum niște intruși.
Cu multă precizie cinematografică și fără a se grăbi deloc, regizorul Xavier Beauvois construiește această dramă a ambivalenței, fără a dori să impună vreo morală, preocupat fiind mai mult de fidelitatea ritualică.
E multă atenție acordată practicilor călugărilor trapiști, iar scenele recurente ale cântecelor lor devin un fel de imn al rezistenței împotriva unei lumi în veșnică și nu neapărat benefică schimbare.
Din distribuția aleasă inspirat se remarcă figurile veteranului Michael Lonsdale și Lambert Wilson, actor pe care îl știm îndeobște din roluri răutăcioase, dar care aici vădește o superbă serenitate.
Deși tragic în formă Des hommes et des dieux are și ceva reconfortant în substanță.
Orice om se teme.
Orice om poate conviețui cu ceilalți.
Orice om are nevoie de ceilalți.
