Nu îmi întrebați cum am găsit timp, dar cumva am reușit și am avut de-a face și desface cu încă o serie de jocuri video care întrebuințează pixeli puțini și neuroni mulți.

***

The Colonel’s Bequest – un joc care e deja un fel de artefact arheologic, pentru că, vă vine să credeți sau nu, e făcut înainte de 1990.

Cadrul este curat de Agatha Christie: în America perioadei interbelică, o tânără studentă e o invitată de o prietenă pe moșia tipic sudistă a unchiului ei cel ciufut, s-au adunat rubedeniile acestuia, una mai dubioasă ca alta.

Rolul jucătorului este să exploreze continuu și să fie martor la cât mai multe dintre evenimentele macabre care se desfășoară treptat. Un mecanism ludic care poate părea greoi (mie, unuia, așa mi s-a părut în The Last Express), dar arhitectura conacul și a plantației este atât de sugestiv, iar tensiunea se acumulează atât de bine dozat, încât, după atâtea decenii, povestea rămâne captivantă.

Mă întreb dacă Rian Johnson, care e deja la treia ecranizare de acest gen, a jucat în copilărie The Colonel’s Bequest.

***

Sam & Max Hit the Road – un joc care lasă în urmă cu mult chiar și cel mai recent film The Naked Gun când vine vorba de ridicolul inteligent pe care îl propune.

Un câine cu alura și voce de Humphrey Bogart și amicul lui, un iepure hiperactiv și sadic, sunt detectivi particulari și le solicitată anchetarea dispariției de la circ a unui Yeti și a posibilei lui iubite, acrobata cu gât de girafă.

Și asta e doar premisa.

În investigația lor parcurg un fel de periplu turistic deșucheat prin toată America, iar personajele întâlnite sunt devastator de amuzante.

Ca joc, mă tem că abundă în situații de-a dreptul obscure, pe care un om cu diagnosticul sănătos la cap nu le-ar soluționa în veci, însă asta nu prea contează.

Dialogurile, de o inteligență și incorectitudine politică de neconceput azi, sunt atât de distractive, încât, ca să poți continua și să ai parte de mai multe, merită să trișezi și să te uiți pe Internet pentru ponturi.

Sau poți chiar să urmărești jocul rezolvat de cineva pe Youtube, e ca un film de animație pe care n-ar mai avea nimeni curaj să îl facă azi.

***

I Have No Mouth And I Must Scream – când am pornit prima dată jocul acesta, am avut un șoc dublat de o plăcere indescriptibilă.

Am descoperit că lumea aceasta a aventurilor ludice video, pe care o consideram lejeră, chiar și în cele mai elevate forme ale ei (vezi Indiana Jones and the Fate of Atlantis), poate să îți răscolească sufletul de-a dreptul.

Pornind de la povestirea SF eponimă a lui Harlam Ellison, jocul ne transpune într-un viitor post-apocaliptic, în care o entitate AI roasă de ură (discursul acela de la început!) și-a ales cinci victime pentru a le tortura, construindu-le experiențe virtuale în care își retrăiesc cele mai intense coșmaruri și păcate.

Știu că deja sună intens, dar aflați că unul dintre cei cinci este un alter ego al doctorului Mengele, iar bucata lui e puțin spus tulburătoare.

Nu că restul te-ar menaja mai mult.

Deși jocul este despre traumă și suferință, a-l parcurge te învață multe despre izbăvire și iertare.

***

Seria Blackwell – am folosit cuvântul ”serie”, pentru că mă refer conjugat la The Blackwell Bundle, care include patru episoade distincte, și la The Blackwell Epiphany, un joc distinct, apărut ulterior și care ne oferă un deznodământ al peripețiilor dinainte.

Ideea de la care pornește totul este inedită și excelent exploatată.

O tânără jurnalistă descoperă că are abilități de medium (ca in serialul eponim cu Patricia Arquette), ba mai mult, moștenește de la mătușa ei (la rându-i urmașă a mamei sale, bunica protagonistei) un companion-fantomă, un tip sarcastic și simpatic.

Împreună, au de ajutat stafiile care populează New York-ul, dezlegând misterele deceselor lor și conducându-i spre locul liniștii eterne, folosind-se atât de calitatea palpabilă a jurnalistei, cât și de abilitățile fantomei, care poate trece prin ziduri, de pildă.

Realizată de aceeași echipă care ne-a oferit The Shivah, seria uzează de tehnologii moderne, precum mail-ul sau motoarele de căutare, iar cazurile rezolvate sunt excelent scrise și invită la reflecție asupra mozaicului în perpetuă schimbare care este natura umană.

Nu ader la opinia generală că jocul final este cel mai bun, însă, ca ansamblu, este o poveste emoționantă și plină de învățăminte.

***

Milkmaid of the Milky Way – un joc mai simplu decât toate celelalte de pe această listă, însă suficient de solicitant și de pitoresc, să merite locul pe această listă.

Protagonista este o lăptăreasă din zona fiordurilor norvegiene își vede văcuțele răpite de o navă extraterestră, așa că pornește pe urmele lor, rezultatul fiind o aventură pasionantă și amuzantă, scrisă în rime.

Da, ați citit bine, toate replicile și textele acestui joc sunt rimate, iar versurile sunt foarte bine întoarse din condei, indiferent de situație.

Mecanismul acela al îmbătrânirii și tinereții este deștept utilizat narativ, iar morala poveștii este despre a merge mai departe și a nu te lăsa ținut în loc de trecut, indiferent cât de atașat ești de acesta.

Adăugam la asta că Milkmaid of the Milky Way este creația unui singur om (!) și avem o experiență ludică pe care merită să o răsplătim încercând-o și delectându-ne cu ea.