Posibilitatea unei insule

Mont Saint-Michel, cu localizarea sa aproape neverosimilă, arhitectura deopotrivă de zveltă și masivă și pitorescul neștirbit de mulțimile de vizitatori, este un accident miraculos al istoriei.

Mindwalk, cu discuțiile sale elevate, lipsa sa de acțiune și fluiditatea mizanscenei, este la rându-i un accident miraculos al cinematografiei.

Legătura dintre cele două este organică, deoarece filmul lui Bernt Amadeus Capra se desfășoară în împrejurimile insulei și pe străduțele înguste ale așezării medievale pe care o adăpostește, iar cadrul acesta servește, ba nu, chiar ține în viață o creație care, oriunde altundeva, ar fi părut derizorie sau inutilă.

Un politician (Sam Waterston), un poet (John Heard) și o fiziciană (Liv Ullmann) dialoghează peripatetic despre ecologie, poezie, aspectele cuantice ale existenței și alte subiecte inaccesibile în general celor care n-au băut suficient.

Nivelul intelectual al discuțiilor este ridicat, dar caracterul lor socratic și calitatea interpretativă le feresc de pedanterie, iar conținutul ideilor și al controverselor, deși enunțate în 1990, sunt surprinzător de actuale.

Remarcabil este că personajele din Mindwalk nu sunt simple difuzoare de elucubrații, ci personalități pe care le distingi, cu angoase pe care le simți și care, la finalul acestui simpozion lipsit de elementul bahic, pleacă de pe Mont Saint-Michel cu un strop de pace în suflet.

Iar filmul nu le este benefic doar lor, ci și privitorului.

Fie îți scapără neuronii de nu te vezi, fie adormi dus.

Oricum ar fi, e bine pentru creier.

Doar Mont Saint-Michel rămâne neabătut și neschimbat, ca o oază de serenitate și beatitudine, pe care eu însumi le-am simțit și am încercat să le surprind în imaginile de mai jos.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.