Recunosc, imboldul de a citi Orb prin Gaza a fost unul morbid.
După atacul Hamas asupra Israelului, a urmat riposta părții vătămate și n-a fost blând deloc.
Rezultatul a fost că acea părticică de lume numită Fâșia Gaza, și așa năpăstuită, a fost pustiită.
Iar această pustiire, de data aceasta sufletească, se regăsește și la personajele acestui roman aparte al lui Aldous Huxley.
Iar când spun aparte, nu înseamnă că e altfel scris decât celelalte sau că nu e infuzat cu amplele și uneori complicatele teorii ale autorului despre viață, existență și toate celelalte.
Dar, spre deosebire de precizia crudă a peisajului tehnologic din Minunata lume nouă, tezismul nostalgic din Insula sau dialogurile nerealist de dramaturgice (dar hilare) din Cântec de lebădă, aici l-am descoperit pe Huxley-povestitorul aproape victorian.
Ce își propune el este un șotron prin transformarea unui băiat traumatizat de pierderea unui părinte într-un adolescent cam neserios, apoi într-un coțcar rafinat și la fel de neserios, pentru a ne lăsa cu imaginea unui adult care a înțeles că bruma de sens de pe lumea asta nu are legătura neapărat cu propria persoană.
Un traseu similar, dar specific sexului său, are și principalul personaj feminin al cărții.
Pe lângă acestea două, scriitorul plasează și deplasează, în special psihic, o suită de alte figuri omenești, cărora li se acordă destul spațiu narativ și destul flux al conștiinței, cât să devină palpabile emoțional pentru cititor.
Aminteam harul de narator al lui Huxley, dar acesta nu se manifestă linear. Autorul ne poartă printr-un du-te vino cronologic, astfel că transformările și scăderile personajelor ne apar ca un puzzle pe care reconstruim noi înșine, în special din punct vedere cauzal.
Unele pagini sunt pline de filosofie alambicată, dar cele mai bune vădesc o excepțională înțelegere din partea scriitorului a mecanismelor decizionale interioare. Nu sunt puține momentele când hotărârea puternică de la început a unuia sau a altuia lasă locul îndoielii sau chiar răzgândirii, confruntată cu condiții exterioare neprevăzute sau dureroase.
Poate că asta e cea mai importantă lecție pe care am desprins-o din Orb prin Gaza.
Doare să te uiți la tine și la cei apropiați și să vezi lucruri neplăcute.
De asta ne construim povești care de care mai complicate ca să fugim de adevăr.
