Am avut in facultate un profesor, mare expert in Al Doilea Razboi Mondial, care ne-a spus ca despre istoria acestui conflict s-a scris mai mult decat despre toata istoria de pana atunci la un loc.
E greu de verificat o astfel de afirmatie, insa, daca stam si judecam chiar si dupa numarul de documentare TV, probabil ca nu nimereste prea departe de tinta.
Din acest ocean de informatii, stropul pe care mi l-au picurat pe frunte prietenii de la Libris a fost cartea de stiinte umaniste intitulata Serviciile secrete in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial.
Ca fost membru spionajului din acea perioada, autorul, Jean Deuve, e indreptatit sa elaboreze o astfel de lucrare. Nu trec multe pagini si iti dai seama ca nu e o carte senzationalista, ci una serioasa, care abunda in date despre structuri, operatiuni si persoane.
Ajungand aici se cuvine o precizare: interesul meu pentru a doua conflagratie mondiala este unul mediu in cel mai bun caz, asa ca si nivelul de intensitate a lecturii a fost pe masura. Probabil ca pentru un pasionat, cartea lui Jean Deuve este o mina de aur, mie, insa, mi-a prilejuit, mai degraba, niste reflectii si niste momente de amuzament combinat cu uluiala.
Principala idee pe care am desprins-o a fost ca inteligenta umana este o trasatura minunata si numai noi ii putem pune limite. Lucrurile de care au fost capabili combatantii pentru a-i insela pe ceilalti sunt aproape de neconceput. Fara sa o spuna deschis, autorul, francez, are fair-play si acorda Cezarului ce-i al Cezarului: englezii au fost campionii detasati ai imbrobodirii inamicilor.
Amuzamentul a provenit de la lectura unor momente de asa stralucita desteptaciune si creativitate (exemple aleatoriu alese: au construit un intreg port fals sau l-au trimis pe un actor care semana cu maresalul Montgomery in Africa, pentru ca realul sa isi vada nestingherit de debarcarea din Normandia), ca, initial, nu intelegeam de ce n-a sarit Hollywood-ul sa le ecranizeze deja. Dar am inteles pe parcurs ca intoxicarea adversarului nu vine de la simpla scrisorica uitata intentionat, ci de la un ansamblu de informatii, provenind din diverse surse, unele menite chiar sa ii induca in eroare pe proprii cetateni.
Asa ca nu pot sa nu ma intreb: oare metehnele inselaciunii nu s-au pastrat apoi si in vreme de pace?
Multumesc celor de la libraria online Libris pentru carte si sper ca nu va fi nevoie sa ma elimine, acum ca am citit-o.
