Reconcilierea trece prin stomac

Una dintre edițiile recente ale excelentei emisiuni Garantat 100% a lui Cătălin Ștefănescu a avut-o drept invitată digitală pe scriitoarea foarte în vogă Elif Shafak.

O frumusețe tipică meleagurilor de baștină, niște ochi care ar fi seducători chiar și din spatele burkăi, o îndrăgostită de tradițiile-i orientale, dar cu energia și deschiderea unei activiste feministe occidentale.

Discuția a fost una pasionantă, iar eu am avut o revelație:

Iulică, tu n-ai citit nimic de Elif Shafak până amu’!

Prin bunăvoința promptă a prietenilor de la Libris, am remediat această lipsă cu Bastarda Istanbulului.

Acest roman sinuos mi-a relevat toate trăsăturile autoarei pe care le-am enumerat mai sus.

Povestea izvorăște din demonii încă neexorcizați pe deplin ai genocidului căruia i-a căzut victimă populația armeană a unui Imperiu Otoman muribund acum aproape o sută de ani.

Atitudinea armenilor răspândiți prin diaspora, precum și a turcilor contemporani sunt departe de a fi împăciuitoare, iar personajele cărții vin cu multe variații, de la negaționism la înverșunare.

Fidelă culturii din care provine, aceeași care ne-a dat cele O mie și una de nopți, scriitoarea urzește o dramă familială complicată și supraetajată, la fel ca istorisirile în ramă ale Șeherezadei, împănând-o cu pagini de o etnografie apăsată.

Pe de altă parte, caracterizările personajelor au precizie vestică, iar întâlnirea celor două stiluri, deși impresionantă precum un covor oriental cu model pitoresc, mai lasă uneori să se vadă pe unde a lucrat războiul de țesut.

Totuși, precum prințesa care și-a salvat viața seducându-și soțul pus pe omor cu puterea cuvântului, Elif Shafak cucerește cu haru-i de povestitoare. Indiferent că sunt cutume sau orori sau amintiri sau fragmente de chat pe forum, condeiul ei alunecă mlădios, ca o dansatoare din serai.

Anumite pasaje te săgetează minunat cu inteligență discretă și cu mireasmă literară.

Fiecare lună din an știe din ce anotimp face parte și se comportă ca atare, fiecare în afară de una: martie.

Martie e extrem de dezechilibrată în Istanbul, atât din punct de vedere psihologic, cât și psihic. Martie poate hotărî că aparține primăverii calde și parfumate, ca a doua zi să se răzgândească și să se preschimbe în iarnă, suflând vânturi înghețate și lapoviță în toate părțile.

Animozitatea turco-armeană mai are mult până a se cicatriza, însă exista o dimensiune a existenței unde am simțit că reconcilierea poate avea deja loc: gastronomia.

Nu că doar că fiecare capitol (cu excepția unuia) are ca titlu o mică delicatesă pe care o poți găsi într-un bazar al Orientului, dar pasiunea pe care autoarea o pune în a descrie specialități culinare este irezistibilă și declanșează procese fiziologice la nivelul papilelor gustative.

De aceea, pentru redactarea acestui articol mi-am aranjat micul festin din imaginea de mai jos.

Și n-a fost doar de decor, credeți-mă, și-a împlinit menirea.

Nu doar dragostea trece prin stomac.

Și reconcilierile istorice pot avea același traseu.

P.S. Aferim, librăria online Libris!

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.