Să ne lămurim un pic în privința lui Zelea Codreanu

Urlă Internetul că reprezentanții unui partid carpato-danubiano-pontic care cochetează cu extrema dreaptă invocă din nou figura lui Corneliu Zelea Codreanu.

Întrebarea este:

Cine a fost Corneliu Zelea Codreanu, de îi entuziasmează pe unii sau îngrețoșează pe alții?

Credem că știm, dar, ca multe alte figuri ale istoriei recente, acest personaj marcant, fără doar și poate, al istoriei recente, este victima modelării istoriografice dictate de regimuri sau tendințe diverse.

Când monstru, când sacrosanct, Zelea Codreanu e mai mult un simbol, dar ce facem cu omul, că doar ăla a făcut și a dres în plan real?

Ca în destule alte privințe, e nevoie să vină un străin să ne ajute în a ne pune ordine în viață și gânduri.

Acum este vorba despre eruditul Oliver Jens Schmitt, istoric austriac care glăsuiește într-o română excelentă, presărată cu expresii care par acum desuete, ceea ce îl face și mai simpatic.

În Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiune și căderea ”Căpitanului”, ne oferă cea mai vastă și mai echilibrată analiza a vieții, activității și impactului socio-psihologic ale numitului fondator al mișcării legionare.

Stilistic, cartea demonstrează că scrierea istoriei, genetic înrudită cu literatura, poate, totuși să se apropie de aerul unei lucrări pur științifice.

Asta nu o face, evident, prea lesne de citit, dar dar nu e nici pe departe greoaie, pentru că Oliver Jens Schmitt are o impecabilă coerență a discursului și o detașare care e o lecție de sine ira et studio în sine.

Aș mai putea spune multe despre conținutul volumului, pasibil a-i enerva atât pe adulatorii lui Codreanu, cât și pe cei care văd în el întruchiparea răului absolut, dar vă las să îl explorați pe cont propriu și sar la o observație de final a autorului, atât de pertinentă și de ilustrativă pentru situația de față, încât îmi vine să exclam:

Oare de ce nu ne-am gândit până acum la asta?

Regimul lui Ceaușescu a preluat masiv motive și idei legionare, le-a dat o spoială de socialism și le-a pus în slujba acelei independențe de Moscova pentru care Nea Nicu a fost apreciat de imperialiștii timpului și pentru care e încă lăudat de nostalgici.

Așa că, dacă vă mai simțiți oripilați de ortodoxismul, naționalismul, românoexcepționalismul unor concetățeni, aflați că nu e vreo atitudine de dată recentă, ci una care s-a găsit printre noi dintotdeauna.

Cine știe, poate chiar și voi ați contractat-o, dar nu vă dați seama.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.