La Muzeul de Arte Frumoase din Nancy am făcut fel și fel de descoperiri artistice, iar una dintre acestea este pictorul Emile Friant.
Stilul său ar putea fi lesne catalogat drept realism, însă, privite cu un dram suplimentat de atenție, lasă să se întrevadă discrete aluzii impresioniste, în special în armonizarea culorilor și în alegerea spațiilor și personajelor.
Tabloul de față se intitulează Amorezii și m-a atras prin complexitatea sa.
În primul, rând, reușește să îmbine organic un peisaj pitoresc cu un dublu portret sugestiv.
Apoi, în lumina titlului, relația dintre cele două figuri omenești este de o superbă ambivalență, generată de un pic, dar eficient element vizual.
După cum observați, și ea, și el au câte un cot sprijinit de marginea podului.
Acolo este maxima lor apropiere.
Sau nu?
Nu cumva lumina care răzbate discret din această sinapsă metaforică este un indiciu al distanței care se naște între ei.
Ce este interesant este că, aplicând o ipoteză sau alta, semnificațiile privirilor celor doi diferă.
Într-un caz e dorință reciprocă.
Într-altul e pură incompatibilitate a simțămintelor.
O doamnă care admira tabloul în același timp cu mine le-a propus celorlalte persoane cu care era următorul test vizual:
Acoper-o pe ea și vezi ce crezi că simte el?
Acoperă-l pe el și vezi ce crezi că simte ea?
Rezultatul grupului a fost că el era cam aburitor, iar ea cam naivă.
Arta și enigmele ei.