Pitiți în casa conspirativă din Nairobi, teroriștii plănuiesc un nou atac sinucigaș în suburbiile populate ale orașului kenyan.

Dar nu bănuiesc că sunt supravegheați din înalt, iar o echipă transatlantică britanico-americană se pregătește să îi execute cu o lovitură de dronă.

Coordonatele sunt gata, însă echipa care stă să apese pe buton descoperă un detaliu neașteptat.

În zona estimată de impact, o fetiță vinde lipii.

De aici rezultă o sarabandă în parte burlescă, în parte kafkeskă, despre responsabilitatea asupra unei decizii militare care implică victime colaterale și despre ce e mai important pentru fiecare dintre noi.

Unii vor să își ducă misiunea la capăt, alții să nu se compromită în fața mass-media, alții să își păstreze o fărâmă de umanitate.

Eye in the Sky este un film care te ține într-o permanentă și de foarte bună calitate tensiune, deși cea mai mare parte a sa de desfășoară în interioare bine capitonate, în care diverse personaje discută și nădușesc din cauza aceleiași tensiuni.

Singurul loc unde are loc acțiune propriu-zisă este acolo, la nivelul solului.

Orice privitor va fi surprins să constate cât de bine este redat universul acelui cartier nevoiaș, unde gherile înarmate fac legea, iar civilii pașnici trebuie să nu le stea în cale. Asta până afli că regizor al peliculei este Gavin Hood, autorul superbului Tsotsi, care înfățișează favelele sud-africane într-un mod deopotrivă realist și poetic.

Distribuția cosmopolită exploatează la maxim scenariul semnat de Guy Hibbert, care duce noțiunea de ”dilemă morală” la rang de artă.

Deși parcă un ce m-a împiedicat permanent să o accept pe deplin pe Helen Mirren drept un militar de carieră, care nu se împiedică de scrupule pentru a-și realiza obiectivul, imensul ei talent atârnă prea greu, iar deciziile sale sunt unda de șoc care pune totul în mișcare.

Excepțional de bine intrat în rol mi s-a părut pitorescul Barkhad Abdi, care demonstrează că prestația de neuitat din Captain Phillips n-a fost o întâmplare. Ca agent guvernamental trimis în cuibul cu vipere, actorul somalez are cea mai intensă partitură, îmbinând cerințe fizice cu disimulările interpretative cu aerul că asta face de când lumea.

Însă Eye in the Sky va rămâne în istoria cinematografiei drept ultima și neprețuita ocazie de a-l urmări pe irepetabilul Alan Rickman, cu vocea, dicția și figura sa, care ne vor lipsi atât de mult.

Lui îi revine una dintre replicile emblematice ale filmului:

Never tell a soldier that he does not know the cost of war.

Problema este că acest nou război al dronelor nu mai implică soldați în carne și oase, ci roboți.

Ei știu acest cost?

O întrebare pe care trebuie să o punem, pentru că nu vom ști niciodată când ne vom găsi noi înșine pe traiectorie.