Crezi că știi ce e o dilemă?

Pitiți în casa conspirativă din Nairobi, teroriștii plănuiesc un nou atac sinucigaș în suburbiile populate ale orașului kenyan.

Dar nu bănuiesc că sunt supravegheați din înalt, iar o echipă transatlantică britanico-americană se pregătește să îi execute cu o lovitură de dronă.

Coordonatele sunt gata, însă echipa care stă să apese pe buton descoperă un detaliu neașteptat.

În zona estimată de impact, o fetiță vinde lipii.

De aici rezultă o sarabandă în parte burlescă, în parte kafkeskă, despre responsabilitatea asupra unei decizii militare care implică victime colaterale și despre ce e mai important pentru fiecare dintre noi.

Unii vor să își ducă misiunea la capăt, alții să nu se compromită în fața mass-media, alții să își păstreze o fărâmă de umanitate.

Eye in the Sky este un film care te ține într-o permanentă și de foarte bună calitate tensiune, deși cea mai mare parte a sa de desfășoară în interioare bine capitonate, în care diverse personaje discută și nădușesc din cauza aceleiași tensiuni.

Singurul loc unde are loc acțiune propriu-zisă este acolo, la nivelul solului.

Orice privitor va fi surprins să constate cât de bine este redat universul acelui cartier nevoiaș, unde gherile înarmate fac legea, iar civilii pașnici trebuie să nu le stea în cale. Asta până afli că regizor al peliculei este Gavin Hood, autorul superbului Tsotsi, care înfățișează favelele sud-africane într-un mod deopotrivă realist și poetic.

Distribuția cosmopolită exploatează la maxim scenariul semnat de Guy Hibbert, care duce noțiunea de ”dilemă morală” la rang de artă.

Deși parcă un ce m-a împiedicat permanent să o accept pe deplin pe Helen Mirren drept un militar de carieră, care nu se împiedică de scrupule pentru a-și realiza obiectivul, imensul ei talent atârnă prea greu, iar deciziile sale sunt unda de șoc care pune totul în mișcare.

Excepțional de bine intrat în rol mi s-a părut pitorescul Barkhad Abdi, care demonstrează că prestația de neuitat din Captain Phillips n-a fost o întâmplare. Ca agent guvernamental trimis în cuibul cu vipere, actorul somalez are cea mai intensă partitură, îmbinând cerințe fizice cu disimulările interpretative cu aerul că asta face de când lumea.

Însă Eye in the Sky va rămâne în istoria cinematografiei drept ultima și neprețuita ocazie de a-l urmări pe irepetabilul Alan Rickman, cu vocea, dicția și figura sa, care ne vor lipsi atât de mult.

Lui îi revine una dintre replicile emblematice ale filmului:

Never tell a soldier that he does not know the cost of war.

Problema este că acest nou război al dronelor nu mai implică soldați în carne și oase, ci roboți.

Ei știu acest cost?

O întrebare pe care trebuie să o punem, pentru că nu vom ști niciodată când ne vom găsi noi înșine pe traiectorie.

Nu Putin, ci Rasputin

Încă n-am scăpat de Putin din viața reală, astfel încât să ne preocupe doar reflectarea lui cinematografie, așa că ne vom îndrepta atenția către un alt rus care a intrat în istorie drept nebun, șarlatan și manipulator.

Este vorba despre Rasputin, călugărul care a căpătat o influență enormă asupra familiei țarului Nicolae al II-lea, și pe care posteritatea încă nu l-a deslușit încă pe deplin.

Mai jos sunt câteva ipostaze ale sale din lumea filmului:

Rasputin and the Empress – peliculă din zorii Hollywood-ului (1932, adică la scurt timp de la evenimentele reale), având ca subiect complotul împotriva lui Rasputin și beneficiind de aportul actoricesc al ilustrei familii Barrymore – John, Ethel și Lionel. Acesta din urmă îl joacă pe călugărul concupiscent și agresiv, cumva în contra imaginii sale de bonom din epocă. Deloc exact din punct de vedere istoric, ba chiar țintă a unor procese de defăimare, filmul este o mostră de divertisment stilat, impresie sporită de imaginea alb-negru.

***

Nicholas and Alexandra – fastuoasă și romanțată frescă a amurgului epocii imperiale a Rusiei, concentrată mai ales asupra relației din cadrul cuplului regal, așa cum o arată și titlul. Deși secundară, figura lui Rasputin se face remarcată, în special prin interpretarea teatrală, dar eficace a lui Tom Baker, care a fost recomandat pentru rol de însuși Sir Laurence Olivier.

***

Rasputin: The Mad Monk – n-o fi vreo biografie autorizată, dar ideea de a-l distribui pe Sir Christopher Lee în rolul lui Rasputin este o lovitură de geniu. Vocea, manierismele și statura sunt componente ale unei personalități care atrage și înspăimântă, iar acest actor unic le-a avut din belșug. Actorul însuși declara că, băietan fiind, l-a întâlnit pe cel care a orchestrat asasinarea lui Rasputin, prințul Iusupov, iar la ceva ani de la apariția filmului, chiar pe fata călugărului, care i-a spus că are figura tatălui ei.

***

Rasputin – pentru mine, aceasta este întruchiparea emblematică a lui Rasputin. Amestec de introspecție și sălbăticie, Alan Rickman își construiește rolul pornind de la ochi. Mai rar mi-a fost să văd o așa strălucire luciferică, dar irezistibilă a privirii în vreo creație cinematografică. Somptuos și foarte bine jucat în ansamblu, filmul îmi trezește și regretul de a ști că nu a fost făcut pentru marele ecran, pentru că astfel Rickman a fost văduvit de un Oscar binemeritat.

Pur si simplu superb

Dragoste si suferinta, dragoste din nimic, dragoste dincolo de sex, dragoste neimpartasita. dragoste si incurcaturi, dragoste pe dos, dragoste fara bariere, pur si simplu dragoste.

Bill Nighy, Colin Firth, Liam Neeson, Emma Thompson, Keira Knightly, Hugh Grant, Alan Rickman, Rodrigo Santoro, Billy Bob Thornton, Mr. Bean si un regizor+scenarist cu mintea in tjjjj de mii de directii – Richard Curtis.

Asta e Love actually, care n-are niciun scop metafizic decat acela de a te face sa te simti bine.

Nu e cel mai bun film facut vreodata, dar e cel mai apropiat de perfectiune.

Pur si simplu, vedeti-l!