Încă n-am scăpat de Putin din viața reală, astfel încât să ne preocupe doar reflectarea lui cinematografie, așa că ne vom îndrepta atenția către un alt rus care a intrat în istorie drept nebun, șarlatan și manipulator.

Este vorba despre Rasputin, călugărul care a căpătat o influență enormă asupra familiei țarului Nicolae al II-lea, și pe care posteritatea încă nu l-a deslușit încă pe deplin.

Mai jos sunt câteva ipostaze ale sale din lumea filmului:

Rasputin and the Empress – peliculă din zorii Hollywood-ului (1932, adică la scurt timp de la evenimentele reale), având ca subiect complotul împotriva lui Rasputin și beneficiind de aportul actoricesc al ilustrei familii Barrymore – John, Ethel și Lionel. Acesta din urmă îl joacă pe călugărul concupiscent și agresiv, cumva în contra imaginii sale de bonom din epocă. Deloc exact din punct de vedere istoric, ba chiar țintă a unor procese de defăimare, filmul este o mostră de divertisment stilat, impresie sporită de imaginea alb-negru.

***

Nicholas and Alexandra – fastuoasă și romanțată frescă a amurgului epocii imperiale a Rusiei, concentrată mai ales asupra relației din cadrul cuplului regal, așa cum o arată și titlul. Deși secundară, figura lui Rasputin se face remarcată, în special prin interpretarea teatrală, dar eficace a lui Tom Baker, care a fost recomandat pentru rol de însuși Sir Laurence Olivier.

***

Rasputin: The Mad Monk – n-o fi vreo biografie autorizată, dar ideea de a-l distribui pe Sir Christopher Lee în rolul lui Rasputin este o lovitură de geniu. Vocea, manierismele și statura sunt componente ale unei personalități care atrage și înspăimântă, iar acest actor unic le-a avut din belșug. Actorul însuși declara că, băietan fiind, l-a întâlnit pe cel care a orchestrat asasinarea lui Rasputin, prințul Iusupov, iar la ceva ani de la apariția filmului, chiar pe fata călugărului, care i-a spus că are figura tatălui ei.

***

Rasputin – pentru mine, aceasta este întruchiparea emblematică a lui Rasputin. Amestec de introspecție și sălbăticie, Alan Rickman își construiește rolul pornind de la ochi. Mai rar mi-a fost să văd o așa strălucire luciferică, dar irezistibilă a privirii în vreo creație cinematografică. Somptuos și foarte bine jucat în ansamblu, filmul îmi trezește și regretul de a ști că nu a fost făcut pentru marele ecran, pentru că astfel Rickman a fost văduvit de un Oscar binemeritat.