Si dacă ar veni rușii?

Avem deja câteva mostre ale comportamentului românilor în situația ipotetică enunțată mai sus.

Ulei cu tona, pastile de iod fără noimă, benzină la damigeană, pașaportul și tuleo.

Dacă se va gândi vreun cineast român să facă un film despre toate astea, cu titlul The Russians Are Coming the Russians Are Coming, nu va putea revendica întâietatea unei astfel de comedii a absurdului, pentru că există deja una, și foarte bună, din 1966.

Ideea de la care pornește este similară: un submarin rusesc eșuează pe coasta unei insulițe americane, unde nu se întâmplă nimic, iar un grup de marinari ajunge pe țărm, ca să facă rost de vreo barcă mai acătării, să-l scoată de-acolo.

Când localnicii află de prezența temuților dușmani pe teritoriul lor, se naște o debandadă și niște reacții de un haotic atât de amuzant, încât cu greu se poate rezuma în cuvinte, mai ales că nici partea rusă nu debordează de competență, ceva în genul celor doi soldați ruși care s-au dus la o secție de poliție din Ucraina, să ceară benzină.

Brambureala este excelent coordonată de ilustrul Norman Jewinson (Moonstruck, In the Heat of the Night, Jesus Christ Superstar), ajutat de o echipă de montaj a-ntâia, din care face parte și Hal Ashby, care, ulterior, așezându-se el însuși în scaunul regizoral, ne-a oferit Being There, Harol and Maude sau Shampoo.

Pentru spectatorul american din epocă, filmul trebuie să fi fost deopotrivă de mușcător și de amuzant, pentru că este populat de o pleiadă întreagă de interpreți de comedie. Fiecare își aduce aportul la ilaritate, dar niciunul nu o face atât de bine decât un Alan Arkin în debut de floarea vârstei.

Gesturile, grimasele, posturile sunt delicioase și nici nu mai contează că accentul care se vrea rusesc este mai degrabă arăbesc. În aiureala colectivă, un astfel de anacronism e chiar binevenit.

Însă vedeta supremă a peliculei este ideologia ei complexă.

Există o componentă de satiră socială, de privire acidă asupra propriei comunități, dar nu lipește o formă de patriotism lucid, de conștientizare a populației ca sursă supremă a puterii.

Există o latură parodică la adresa rivalilor sovietici, dar fără a-i demoniza, ba chiar oferindu-le șansa să fie simpatici.

Mai presus de toate, există un îndemn pacifist, superb materializat în scena de final, care le va fi alimentat americanilor și lumii întregi speranța că umanitatea va triumfa în fața pericolului nuclear și a adversităților geopolitice.

O mențiune specială în acest sens merită și coloana sonoră, care îmbină melodii celebre de-ale celor două tabere, într-un mod atât de organic, încât nu vezi cusăturile auditive.

În 1965, în Rusia apărea Voina i mir, film grandios și copleșitor prin mizanscenă, menit a arăta mapamondului de ce este în stare mașinăria statală sovietică.

La scurt timp după aceea, în America apărea The Russians Are Coming the Russians Are Coming, cu toate micile virtuți pe care vi le-am prezentat.

Voi pe care l-ați alege?

Eu, unul, prefer să râd și să sper, decât să fiu impresionat.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.