Sunt atâtea de făcut, dar de citit nu ne lăsăm:
Reload – o carte care pornește de la ideea că nu ne nevoie să ai o viață ușoară, ba chiar e indicat să ai una plină, care să te pună la încercare, cu o condiție: să știi să îți reîncarci bateriile în mod inteligent. Henrik Fexeus și Catharina Enblad aduc argumente de bun simț în sprijinul ei și propun o categorisire pertinentă a acestor momente de reumplere a rezervelor de energie – mini, midi și maxi – fiecare cu specificul și obiectivele sale. La aceste trei trepte de reîncărcare a bateriilor se adaugă și super-puterea de care vorbea Matthew Walker – somnul. Cei doi autori sunt nord-europeni și nu au abordarea exaltată a confraților americani, însă și ei se lasă furați de tentația de ofer rețete cam de-a gata. Dar filosofia care stă la baza lucrării este aplicabilă și recomandabilă.
Citizen Kane – povestea realizării unuia dintre cele mai mari filme din toate timpurile, incluzând detalii din tinerețea și activitatea lui Orson Welles, dar și lupta acerbă de a difuza și chiar salva pelicula de furia celui care se credea satirizat de ea, magnatul media William Randolph Hearst. Autorul Harlan Lebo ia filmul scenă cu scenă și descrie toate inovațiile tehnice și stilistice utilizate, iar rezultatul este o copleșitoare epopee a ingeniozității umane. Figurile colaboratorilor lui Welles sunt de asemenea creionate foarte plastic, cea mai pitorească fiind a expertului în machiaje, care aducea cu un alchimist si care îi citea lui Orson Welles din exact cărțile pe care le detesta, când acesta aștepta neputincios să i se fixeze masca pentru vreo scenă sau alta.
Semiotica bancului – titlul cărții lui Cristi Nedelcu este auto-explicativ, ce nu se vădește, însă, de la început, este în câte moduri diferite poate fi citită. Mărturisesc că eu, unul, m-am repezit asupra bancurilor din conținutul ei de cum am primit-o și n-am făcut decât să trec de la unul la altul. Inutil să mai spun că m-a prins miezul nopții hohotind de zor. Apoi, volumul este și un excelent instrument pentru oricine se înhamă la o analiză semiotică, deoarece parcurge, explică și organizează cele mai importante concepte din domeniu. Mi-ar fi prins tare bine un asemenea îndreptar acum mai mulți ani, când roboteam la a desluși semnificanții, semnificații și simbolurile din filmul Citizen Kane (vezi mai sus) pentru o lucrare de licență. Evident, cea dintâi ca importantă și benefică abordare este cea pe care și-a propus-o Cristi Nedelcu însuși – să deslușești încet, dar sigur, marea de înțelesuri și bogăția expresivă a glumelor, a acestor mici, dar peremptorii dovezi ale desprinderii omului de regnul animal.
Non-ficţiuni pe care le-am citit
Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie
Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă
Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică
Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (55)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (56)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție sportivă
Non-ficțiuni pe care le-am citit (58)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (59)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (60)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție florentină
Non-ficțiuni pe care le-am citit (62)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (63)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (64)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție despre Jean Negulescu
Non-ficțiuni pe care le-am citit (66)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (67)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (68)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (69)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție corporală
Non-ficțiuni pe care le-am citit (71)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție napoleoniană