Non-fictiuni pe care le-am citit (21)

Inca trei carti se adauga acestei serii care devine imbucurator de lunga:

Dangerous Games – subtilul acestei carti de Margaret MacMillan este ilustrativ pentru subiectul ei: Uses and Abuses of History; mai pe romaneste, modul cum istoria si scrierea ei au fost denaturate, siluite si interpretate pentru a servi unor scopuri propagandistice. Nimic nou sub soare, iar tentativa distinsei specialiste (pe care am descoperit-o in cadrul unei discutii pasionante la emisiunea Garantat 100% a lui Catalin Stefanescu) de a structura materialul intr-o schema logica nu m-a dat pe spate, insa exemplele in sine, unele alese din arii culturale mai putin cunoscute, precum India sau Canada, tara de bastina a autoarei, sunt fascinante si, in conditiile in care ma consider un pasionat de istorie, ma vad obligat sa ma angajez sa nu abjur niciodata de la a spune exact ce si cum s-a intamplat, indiferent ca nu imi place sau nu imi e favorabil.

The Wisdom of Psychopaths – titlul poate parea paradoxal, dar Kevin Dutton are o prelunga pledoarie prin care m-a convins ca, fara a le gasi scuze, psihopatii sunt o sub-specie umana foarte eficienta in anumite contexte. Si ca subiect, si ca abordare cartea seamana cu The Psychopath Test a lui Jon Ronson, cu mai putin umor, dar cu mai mare angajament experimental din partea autorului, care interactioneaza cu psihopati, ii cauta prin diverse medii si chiar incearca sa intre in pielea lor, supunandu-se la temporare modificari neuronale. Doua concluzii am extras din aceasta lectura: 1. omenirea e o jungla, iar psihopatii sunt pradatorii, periculosi, dar usor de detectat, daca urmaresti anumite manifestari; 2. motto-ul filmului Patton este excelent ales: When the going gets tough, they call for the sons of bitches.

Mistakes Were Made (But Not by Me) – din nou, titlul si adaosul din paranteza ar fi suficiente sa explice despre ce e vorba in aceasta carte; Carol Travis si Elliot Aronson pornesc de la un proces mental care nu iarta pe nimeni – disonanta cognitiva, adica atunci cand avem doua perceptii care nu se pupa de niciun fel – si il utilizeaza pentru a dezvolta si prezenta mecanismul auto-justificarii, sursa a mai multor rele in societate decat ne-am putea imagina. Avand acest ansamblu teoretic la indemana, cei doi autori exploreaza diverse fatete ale vietii, precum politica sau criminalistica, si dezvaluie cum s-au facut greseli, unele flagrante, dar greu de inghitit de catre cei care le-au comis. Exista si un capitol dedicat solutiilor, dar raportul de lungime dintre acesta si restul cartii ma cam face sa cred ca Travis si Aronson sunt un pic sceptici referitor la capacitatea umana de a iesi un pic din capcana disonantei cognitive. In teorie, e simplu: respingeti impulsul de a cauta justificari, daca ati dat-o in bara. Errare human est, perseverare diabolicum.

Non-fictiuni pe care le-am citit

Non-fictiuni pe care le-am citit (2)

Non-fictiuni pe care le-am citit (3)

Non-fictiuni pe care le-am citit (4)

Non-fictiuni pe care le-am citit (5)

Non-fictiuni pe care le-am citit (6)

Non-fictiuni pe care le-am citit (7)

Non-fictiuni pe care le-am citit (8)

Non-fictiune pe care le-am citit (9)

Non-fictiuni pe care le-am citit (10)

Non-fictiuni pe care le-am citit (11)

Non-fictiuni pe care le-am citit (12)

Non-fictiuni pe care le-am citit (13)

Non-fictiuni pe care le-am citit (14)

Non-fictiuni pe care le-am citit (15)

Non-fictiuni pe care le-am citit (16)

Non-fictiuni pe care le-am citit (17)

Non-fictiuni pe care le-am citit (18)

Non-fictiuni pe care le-am citit (19)

Non-fictiuni pe care le-am citit (20)

Lasa un comentariu.