În focurile controversei online iscate de părerea mea despre spectacolul Anomalia al celor de la Teatrul Național din Craiova, o persoană din acea instituție, nu spui ține, dar sus-pusă în domeniul așa-zis intelectual, a avut această ieșire față de o comentatoare din exterior.
Cu prima parte a acestui mesaj sunt parțial de acord, însă uitați-vă cu atenție la a doua.
Dincolo de tonul deplasat, reiese o desconsiderare ceva de speriat la adresa unui posibil spectator.
Iar la câteva luni după aceea, ce-mi văd ochii?
O piesă nouă la TNC, având ca decor asta.
Doamnelor și domnilor, aveți aici un caz flagrant de disonanță cognitivă.
Puteți să-l luați și să-l folosiți didactic, chiar fără să mă citați.
Imaginea în cauză este din Două povești de amor, regizată de Mircea Cornișteanu.
Iar faptul că Teatrul din Craiova a apelat din nou la serviciile lui, după Zăpezile de altădată, este semn de neputință, dar și de înțelepciune.
Neputință, pentru că sunt suficient de în etate să îmi aduc aminte cum mai că nu s-a sărbătorit în stradă debarcarea lui din funcția de director, printre acuzele care i se aduceau fiind și joasa calitate intelectuală a pieselor pe care le monta.
Înțelepciune, pentru că, în ciuda tuturor metehnelor sale, Mircea Cornișteanu poate produce un spectacol la care să vină și acele persoane pentru care teatrul este doar o opțiune de petrecere a timpului din multe.
În marea taxinomie a spectatorilor, și această încrengătură contează.
Despre reușita piesei în această privință, mai multe la final.
Deocamdată să spunem că Două povești de amor este, așa cum o arată și titlul, o diadă de clinciuri de asemenea natură între două personaje, unul feminin (Cerasela Iosifescu, proaspăt Uniterizată, felicitări!) și altul masculin (Claudiu Bleonț), la care se adaugă aportul comic al lui Adrian Andone (oricând de încredere când vine vorba de partituri de acest gen).
Recunosc că am fost surprins când am văzut autorul de la care pornesc cele două părți ale spectacolului – Anton Cehov.
Ia te uită, mi-am zis, Mircea Cornișteanu și-a rafinat preferințele, acum, la senectute.
Dar nu vă îngrijorați sau entuziasmați, după caz.
Claudiu Bleonț îi spune la un moment dat Ceraselei Iosifescu:
Arăți țâță de mâță în doliu!
Toate lucrurile sunt la locul lor. Dacă a scris Cehov așa ceva, îi mănânc operele complete filă cu filă.
Aș putea să caracterizez cele două părți distincte ale reprezentației pe cont propriu, dar, pentru că sunt un umil blooger fără studii teatrale, o să mă slujesc și de suprema instanță a acestei arte, publicul.
De regulă, Două povești de amor se joacă în sala mare a Teatrului din Craiova, însă când am văzut-o eu, s-a ținut în sala mică, plină cu elevi de liceu, însoțiți de câțiva profesori.
Erau din Eșelnița, după cum cum mi-au spus, veniți în vizită în Craiova.
La prima parte a spectacolului, s-au foit, s-au mai uitat pe telefoane, s-au mai înghiontit și au șușotit permanent, fără a fi deranjanți.
Nu e de mirare, asta e bucata îngroșată peste limitele caricaturalului, iar dacă asta le-a dăunat lui Adrian Andone și Ceraselei Iosefescu, vă imaginați ce rezultat a avut combinată cu emfaza endemică a lui Claudiu Bleonț.
Exasperant, vă spun eu.
Cea de-a doua parte, însă, a avut un efect de amuțire asupra liceenilor. Nu s-au mai văzut ecrane de telefoane, nu s-au mai auzit chicoteli.
Nu e de mirare, pentru că e excelent dozată, Claudiu Bleonț reușește să-și tempereze pornirile, Cerasela Iosifescu e în cea mai bună formă, Adrian Andone e simpatic, iar evoluția psihologică e ușurică și distractivă.
Iar când luminile s-au stins, a izbucnit un amalgam încântător de aplauze și chiote.
Publicul, instanța supremă.
Pe un spectator anume îl poți prinde într-o pasă proastă sau într-o dispoziție euforică.
Dar nu poți păcăli o sală întreagă de minți și suflete.
De aceea, când i-am spus în treacăt regizorului, prezent în sală (i-am și auzit vocea cavernoasă când s-a răstit la o doamnă să-și închidă telefonul), ”Felicitări, domnule Cornișteanu, încă vă mai ies chestiile astea!” și i-am văzut zâmbetul sfios, am fost aproape mișcat.
Aproape.
P.S. În prima secvență, Claudiu Bleonț se pișă printr-un gard viu.
Nu, că piesa e bună.
Credit foto: www.tncms.ro.
