Între atâtea activități, s-au mai strecurat și câteva lecturi de non-ficțiune:
Sindromul Greta Garbo – o lucrarea ambițioasă, nu neapărat încununată de succes, dar meritorie prin demers și erudiția afișată, despre faimă, căutată sau involuntară, sau despre respingerea ei. Cea mai mare parte a cărții Aurorei Liiceanu este dedicată Gretei Garbo, care, deși aproape zeificată grație cinematografiei, a ales să se retragă devreme din activitate și să ducă o viață legendar de retrasă. O altă parte a volumului se referă la Jack Spintecătorul și faima care îl însoțește la aproape două secole de la monstruoasele activități cu care este asociat. Legătura dintre aceste două componente e străvezie, dar autoarea reușește cumva să îi dea coerență, făcând pe parcurs și o interesantă prezentare a ceea ce numim ”Efectul Zeignarnik”, potrivit căruia o poveste care a fost întreruptă sau care nu a avut un deznodământ clar se întipărește mai puternic în memorie.
Întârzierile și promisiunile neîndeplinite – titlul spune totul despre subiectul acestei cărți – două flageluri de pe urma cărora oamenii au avut de suferit de când e lumea, dar care acum încep să fie studiate mult mai în detaliu. Nu întâmplător, de curând am citit despre conceptul de ”time blindess”, căruia îi cad pradă din ce în ce mai mulți reprezentați ai generațiilor mai tinere, corelat fiind cu expunerea masivă la tehnologia hoață de timp a ecranelor digitale. Olga Karasnikova face o amplă prezentare a posibilelor cauze ale celor două probleme, iar aici nu pot decât să apreciez că nu ocolește niciun factor demn de luat în seamă, de la predispoziție genetică la rea voință. Nu lipsesc nici sfaturile pentru aceia care au în preajmă ipochimeni care nu vin la timp sau una spun și alta fac. O carte utilă, în ciuda unor sentințe prea apăsate uneori sau a tentei creștin-ortodoxe cu care nu toți cititorii vor rezona, probabil.
Blind Spots – subtitlul cărții este Why Smart People Do Dumb Things, iar autoarea Madeleine L. Van Hecke își propune să demonstreze că nu există prostie ca atare, ci doar ”unghiuri moarte” variate, care duc la decizii sau atitudini eronate sau contraproductive pentru toată lumea. Van Hecke identifică zece astfel de distorsiuni de gândire și proces decizional, care gravitează în jurul incapacității de a te vedea pe tine însuți, de a verifica validitatea opiniilor proprii și de a privi lucrurile în ansamblu. Nu știu dacă m-a convins să renunț la a-i mai categorisi pe unul sau altul drept proști, dar cert este că m-a îndemnat să nu o mai fac înainte de a-mi extrage bârna din propriul ochi. Iar una dintre ideile centrale ale lucrării este atât generoasă, cât și practică: pentru a le acorda celor din jur o șansă să își depășească unghiurile moarte, e nevoie să le dai deopotrivă provocări și sprijin. A găsi echilibrul între cele două e o căutare benefică în sine.
Non-ficţiuni pe care le-am citit
Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie
Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă
Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică
Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (55)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (56)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție sportivă
Non-ficțiuni pe care le-am citit (58)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (59)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (60)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție florentină
Non-ficțiuni pe care le-am citit (62)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (63)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (64)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție despre Jean Negulescu
Non-ficțiuni pe care le-am citit (66)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (67)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (68)