Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)

Alte câteva lecturi de non-ficțiuni care s-au alăturat suratelor din această secțiune:

Jurnalele de călătorie ale lui Albert Einstein – așa cum o arată și titlul, cartea redă însemnările făcute de cunoscutul fizician în decursul voiajurilor în Japonia, China, Spania sau Palestina la mijlocul anilor ’20. Lapidare și nu lipsite de umor sau profunzime, impresiile lui Einstein despre popoarele și cutumele care i-au ieșit în cale dezvăluie o latură a sa ușor malițioasă și nu foarte corectă politic, pe care încearcă din răsputeri să o explice editorul Ze’ev Rozenkrantz. Nu că ar fi nevoie, pentru că așa îl cunoaștem mai bine pe omul din spatele legendei, omul care era atât de faimos încă din timpul vieții, încât era supus unei atenții sufocante, așa cum se vaită de destule ori pe cuprinsul jurnalului. Nu în ultimul rând, merită amintit faptul că preocupările pentru știință nu îl părăsesc nici când e în mijlocul unor zaiafeturi, nici când îl chinuie colonul. E=mc2 nu s-a ițit în mintea unuia care stătea pe TikTok.

Memoriile unui trădător – sunt două moduri în care se pot citi amintirile depănate de Lupu C. Kostaki: 1. o amplă pledoarie menită a-l disculpa de stigmatul de a fi servit ca înalt funcționar în timpul ocupației germane din 1916-1918 a unei părți a României; 2. ca memorii propriu-zise, din care putem spicui detalii semnificative și uneori inedite din viața societății Vechiului Regat, începând din preajma Unirii din 1959 și ajungând până în timpul Marelui Război. Punctul 1 îi prilejuiește autorului unele afirmații și judecăți de valoare aproape rizibile, chiar și pentru un germanofil, precum aceea că Wilhelm I nu și-a dorit războiul cu niciun chip și numai perfidele Franța și Anglia au cauzat conflagrația. Punctul 2, însă, e încă o neprețuită ocazie de a vedea trecutul viu, nu schematizat ca în manuale, ci animat de momente dureroase sau scandaloase sau înduioșătoare. Mare serviciu ne fac cei de la Humanitas dând glas celor care, precum Lupu C. Kostaki, au ales să depună mărturii pentru viitorime.

Economics of Good and Evil – un economist non-conformist, pe care l-am descoperit când a fost invitat la emisiunea Garantat 100% a lui Cătălin Ștefănescu, își propune să smulgă crusta de așa-zisă știință de pe domeniul său și să o redea sferei mult mai largi a umanismului. Pentru asta, supune la ample exegeze un material vast în timp și spațiu, de la Epopeea lui Ghilgameș la Adam Smith, nelipsind referințe la creații din aparent alte sfere, precum Matrix. Erudită și deloc facil de citit, cartea lui Tomas Sedlacek mi-a confirmat că istoria, literatura sau arta nu sunt mofturi, ci instrumente la fel de utile precum matematica în a ne ajuta în cea mai grea sarcina care ne revine – să înțelegem lumea în care trăim și pe noi înșine.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie

Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică

Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.