Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Vremea mai rece e propice lecturii, aşa că iată alte trei cărţi de non-ficţiune care m-au acompaniat pe vânt şi ploaie:

The End of Europe – Având subtitlul Dictators, Demagogues and the Coming Dark Age, James Kirchick, american, încearcă să ne sperie pe noi, europenii, în privinţa bubelor pe care anumite ţări de pe bătrânul continent, membre ale UE sau nu, le au în materie de democraţie şi convieţuire armonioasă cu celelalte. Probabil că din partea cealaltă a Atlanticului, cercurile conservatoare, cărora autorul le aparţine fără doar şi poate, văd lucrurile printr-un filtru exagerat de întunecat, pe care evenimente ulterioare scrierii cărţii (precum alegerile europarlamentare din 26 mai 2019) l-au contrazis, însă radiografiile la care sunt supuse anumite state sunt remarcabile prin detaliile care scapă versiunilor lapidare a buletinelor de ştiri. Aşa m-am convins de demagogia regimului Orban din Ungaria în privinţa Holocaustului, de antisemitismul în creştere în Franţa sau de politica de băgare sub preş a informaţiilor nevralgice într-o Germanie încă apasată de povara trecutului. În plus, în prefaţă, James Kirchick realizează o comparaţie sugestivă şi, mă încumet să spun, corectă, între cetăţeanul european şi cel american. Concluzia: n-ar strica să fim mai americani, măcar în privinţa neîncrederii a priori faţă de politicieni.

Micro-trauma – ideea de bază a cărţii lui Margaret Crastnopol este una pe care o consider validă – psihicul nostru înregistrează şi este modelat de o suită cumulativă de trăumici (cum se exprima o fostă prietenă), nu doar de acele experienţe negative majore pe care le abordează din abundenţă psihologia clinică. Autoarea propune şi o clasificare, deloc exhaustivă, fără îndoială, dar care merită amintită pentru categoriile care pun pe gânduri prin simpla formulare: retragerea lipsită de amabilitate; degenerarea statutului de cunoscător; intimitatea tensionată; retuşarea psihică şi agreabilitatea excesivă; rigiditatea cronică; indignarea nestăpânită. Nu pot, totuşi, să trec sub tăcere faptul că Margaret Crastnopol, adeptă a psihanalizei pe care o practică în mod curent, ne oferă un melanj nu foarte coerent de chestiuni teoretice şi descrieri de cazuri, uneori fără relevanţă vizibilă. Toate acestea mi-au prilejuit, însă, o constatare sau, mai degrabă, o confirmare a unui fapt pe care îl bănuiam de mult: terapeuţii sunt tot oameni şi sunt expuşi la o mulţime de micro-traume când interacţionează cu pacienţii, mai ales când aceştia au tulburări de personalitate suficient de apăsate. Aşadar, nu vă bazaţi pe nişte simple consultaţii psihologice. Schimbarea este mult mai grea. Dar nu imposibilă.

Black Sheep – o să încep prin a demasca un tertip neruşinat de marketing – subtitlul cărţii lui Richard Stephens este The Hidden Benefits of Being Bad, dar conţinutul este departe de a-l ilustra. Este mai degrabă o analiză echilibrată a unor laturi ale comportamentului uman care sunt deseori văzute într-o lumină negativă, precum băutul, înjuratul sau condusul cu viteză excesivă. Nu li se găsesc scuze, ci mai degrabă explicaţii, toate pe baza unor experimente derulate peste tot în lume. Numărul imens de astfel de referinţe de specialitate pe care autorul le prezintă şi integrează în expunerile sale este cea mai mare calitate a acestei cărţi. Un exemplu de pus în ramă în ceea ce priveşte documentarea temeinică. Şi, asemeni lui Stephens, nu pot să nu fiu uimit de câtă inventivitate, nu rareori sadică, dau dovadă cercetătorii (veritabili, nota bene!) din domeniul psihologiei. Două capitole mi-au atras atenţia în mod special: cel despre moarte, moment decisiv al existenţei, tratat cu luciditate şi curaj, şi cel despre înjurături, inedit prin tematică, dar şi consistent din punct de vedere al detalierii resorturile mentale care ne împing să scoatem sudălmi pe gură. Nu glumesc deloc când spun că am înţeles astfel pe deplin de ce sloganul „Muie PSD!” i-a supărat pe reprezentanţii acelui partid mai rău decât cele mai întemeiate acuzaţii de corupţie. Nu vă temeţi să îi înjuraţi pe politicieni (vezi finalul primei recenzii al prezentului articol), dar s-o faceţi într-un mod memorabil.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.