Cafeneaua de noapte
Promiteam la inceputul acestei rubrici ca veti avea parte de mai multe picturi ale artistului meu preferat: Van Gogh. A trecut ceva timp, dar iata ca revin asupra celui care a dat nastere unei picturi grandioase prin faptul ca se adreseaza unei combinatii unice a simturilor si a intelectului.
Cafeneaua de noapte nu iti provoaca nicio stare de beatitudine. Culorile sunt tari si nu se armonizeaza, dimpotriva, parca se ataca reciproc. Rosul peretilor si portocaliul becurilor si podelei proiecteaza o atmosfera maladiva, mustind de violenta reprimata si frustrari refulate in bautura. Paradoxal, desi pare a fi o pictura luminoasa, te duce de fapt cu gandul la o spelunca semi-intunecata, in care isi fac veacul indivizi dubiosi.
Exista mai multe personaje schitate, iar analizandu-le, observi ca multe sunt in ipostaze deloc glorioase, ale unor infranti ai vietii. Figura centrala insa merge mai departe – albul murdar al hainei, inversunarea abia perceptibila a fetei si solitudinea personajului devin indicatori al delincventei, ai declasarii care insoteste de obicei fauna umana a unor astfel de localuri.
Ma intreb daca nu cumva omul in alb este un alter-ego al lui Van Gogh insusi.
