Aventura de a fi viu

By Iulian in Carti 0 Comment

Termenul de ”mitologie” poate fi înțeles în două feluri.

Ansamblul acela de povești ale unui civilizații de mult apuse, povești pe care le citim cu plăcere, dar și cu detașare.

Sau poate fi acel ansamblu de povești care guvernează modul cum trăim în prezent.

Există oare vreo legătură între cele două fațete ale acestui cuvânt?

Seria de dialoguri din Puterea mitului ne provoacă să ne convingem singuri că sunt una și aceeași semnificație și că nu s-au schimbat cu nimic în esență, din zorii omenirii și până astăzi.

Cartea reprezintă versiunea scrisă a discuțiilor televizate dintre reputatul specialist în mitologie Joseph Campbell și realizatorul Bill Moyers și este o lectură care îți întoarce mintea pe toate părțile.

Ca orice interacțiune verbală, deși pornește de la un subiect anume, virează în moduri nebănuite. De multe ori simțeam nevoia să mă opresc din citit, pentru a rumega pe deplin ceea ce parcursesem și a nu mi se apleca de la prea multă fierbere neuronală.

Erudiția lui Joseph Campbell este uluitoare, chiar și acceptând încă dintru început că este o autoritate în domeniu. Și nu doar volumul de informații copleșește, ci mai ales conexiunile suprinzătoare.

Sau poate nu atât de surprinzătoare.

E greu să fii de acord cu tot ce se vehiculează în această carte, însă asta e un câștig în sine. Ești expus la păreri contrare sau necunoscute, la opinii care contrazic mitologia în care te-ai scăldat până acum sau care îți ies în cale pentru prima dată.

Dar există și momente de pură încântare a confirmări, când eu, unul, am găsit confirmarea poveștilor după care am ales să îmi conduc viața.

Vă las mai jos cel mai important pasaj din Puterea mitului, cu mențiunea că este doar unul din multele momente de sublimă revelație pe care le-am avut citind-o:

MOYERS: În acest sens, spre deosebire de eroii ca Prometeu sau Iisus, noi nu plecăm într-o călătorie ca să salvăm lumea, ci pe noi înșine.

CAMPBELL: Dar, făcând asta, salvăm lumea. Influența unei persoane vitalizează, fără îndoială. Lumea fără spirit este un tărâm pustiu. Oamenii cred că lumea se schimbă mutând lucruri, schimbând reguli, schimbând conducători și așa mai departe. Nu, nu! Orice lume este o lume validă, dacă este vie. Trebuie să aducem viață în lume și singurul mod în care o putem face este să ne găsim viața individuală, să fim noi înșine.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un dialog la fel de măiestru ca al lui Platon.

Melancolie fara dulcegarie

By Iulian in Filme 0 Comment

ghost_muir1Exista oare vreun film care s-o induioseze pe ea, fara sa-l adoarma pe el?

Se pare ca da, si nu de ieri, de alaltaieri, ci hat din 1949, cand Joseph L. Manckiewicz a regizat The Ghost and Mrs. Muir.

O vaduva hotaraste sa se mute la cumnata si de la soacra (ambele acre rau) si isi alege o casa bantuita de stafia unui capitan de vas, care o sperie la inceput, dar alaturi de care gaseste intelegerea de care nu avusese parte niciodata. Chemarile carnii tulbura, insa, aceasta armonie care transcende starea de nefiinta, cand in scena isi face parte un foarte priceput mascul seducator.

Prima parte a filmului e dominata de o atmosfera usor lugubra, bine strunita regizoral, pentru ca apoi sa lase locul unor interactiuni amuzante, inteligente si induiosatoare. Superba emfaza a lui Rex Harrison e contrabalansata de gratia si vulnerabilitatea pe care le afiseaza Gene Tierney, iar George Sanders, in rolul pretendentului in carne si oase a reusit sa ma enerveze prin flerul sau de Casanova in aceeasi masura cum reusise mai demult si Javier Bardem in Vicky, Cristina, Barcelona.

Filmul e onest in demersul sau: date fiind conditiile in care se leaga idila dintre vaduva si capitan, simti imposibilitatea ca ei sa fie impreuna, simti cat de frumos ar fi ca prietenia profunda poata inflori in dragoste, simti o melancolie impecabil intretinuta pana la finalul care o va gasi pe ea in lacrimi si pe el pe ganduri.

ghost_muir2