Cu filmele de Oscar pătrunzi pe tărâmuri necunoscute, neplăcute uneori, care îți deschid porți către alte perspective sau ideologii.

E o aventură de-a pururi fascinantă.

Dar e solicitantă, noroc că n-are loc decât vreo lună și ceva pe an.

Între două sezoane de Oscar, trebuie să te dregi, iar eu am început deseriozificarea de primăvară cu o peliculă delicios de inteligentă intitulată Black Bag.

Ca tramă narativă, pare odrasla unui mariaj dintre Tinker Tailor Soldier Spy și Mr. & Mrs. Smith: un expert din serviciile de informații britanice își suspectează un grup de colegi apropiați că ar fi implicați în furtul unui secret tehnologic periculos.

Printre cei vizați de suspiciuni e chiar și consoarta lui și de aici să te ții tensiune și răsturnări de situație.

Descrierea n-ar fi, însă, completă, dacă n-aș adăuga la pedigree și Closer, adică drama maritală care subliniază cât de străvezie e onestitatea într-un cuplu.

Rezultatul final e un film de o lungime de mare bun simț, o oră și jumătate, care se scurge pe nesimțite, punându-te în pielea unui spectator deștept care îi urmărește pe alții făcând chestii deștepte.

Scenariul lui David Koepp e nerușinat și impecabil, coloana sonoră e antrenantă, decupajul ca de pe Savile Row, toate sub bagheta unui Steven Soderberg care ne aduce aminte de ce e regizorul care a primit odinioară două nominalizări la Oscar în același an.

Actorii de calitate premium nu asudă pentru roluri, dar nu pentru că nu se străduiesc, ci pentru că, precum personajele pe care le întruchipează, sunt atât de buni la ce fac.

Michael Fassbender îl reia pe reușitul taciturn din The Killer, îl perie puțin și îi dă mai multe vorbe, iar Cate Blanchett poate să fie oricând o scorpie un pic nevrotică și secretoasă deoarece e, na, Cate Blanchett.

Restul distribuției e pe măsură, deși nu pot să nu remarc cu câtă poftă s-a înfipt în rol Marisa Abela (fostă Amy Winehouse), a cărei scenă cu Fassbender și cu sfincterul rămâne preferata mea dintr-o producție pe care, nota bene, am savurat-o da capo al fine.

Că tot e vorba de spionaj în Marea Britanie, e făcut să nu i se facă loc și unui Pierce Brosnan îmbătrânit cu stil, care e la fel de fermecător și când face pe acritul.

Și mai e ceva ce trebuie neapărat să vă spun.

Orice mister plasat în Marea Britanie, declamat de interpreți cu acel accent inimitabil, care începe și se sfârșeșete agathachristian la o masă cu suspecți e mai tare decât orice omolog de peste ocean.

Bănuiesc că ați ajuns până aici cu cititul ca să aflați secretul cu care v-am momit în titlu

Hai că vi-l zic.

Secretul armoniei în cuplu este să îl supraveghezi pe celălalt până în pânzele albe, dar să nu te dai în lături de la nimic pentru a-l scoate din belea, dacă situația o cere.

Poftim de implementați-l.