În mitologia romană există o zeitate interesantă, pe nume Janus.

Divinitatea cu doua fețe, care privește atât spre trecut, cât și spre viitor.

Cei de la Inspire Cinema și-au asumat aceeași sarcină de a ne conduce în ambele direcții ale lumii filmului.

Privesc spre trecut prin proiectul CINEMATECA, care a parcurs deja două sezoane, pregătindu-se cu voioșie de al treilea, și care a readus pe marele ecran capodopere ale cinematografiei pentru spectatorii mici și mari.

Privesc spre viitor, prin inaugurarea sălii HeyLED VIP+ din incinta cinematografului multiplex din Electroputere Parc, prima utilizare a acestei versiuni de echipament în Europa.

Tehnologia HeyLED propune un tip de ecran de ultimă generație, care ne dezvăluie un negru pur și implicit, contrast și luminozitate sporite, rezultatul fiind o coloratură cum n-am văzut până acum.

Un ecran HeyLED este alcătuit din 110 cabinete LED, având dimensiunile de 10 X 6 metri și însumând 2,2 milioane de pixeli.

Datorită nivelului de negru cauzat de reflexia scăzută, poate asigura și o imagine de înaltă calitate chiar și când există lumină ambientală, permițând folosirea sălilor de cinema și pentru alte tipuri de proiecții.

Puteți citi mai multe detalii pe site-ul celor de la Inspire Cinema, iar eu o să mă concentrez pe senzațiile-mi proprii sau pe care le-am observat la cei din jur în contact cu această tehnologie.

Pentru exemplificare, ni s-a arătat un videoclip în două versiuni, bidimensională și tridimensională. Dacă prima era impresionantă în sine, la cea de de-a doua am auzit exclamații care îmbinau surpriza cu încântarea, cum probabil a smuls trenul fraților Lumiere când l-au asmuțit asupra publicului acum mai bine de o sută de ani.

Cât despre autorul acestor rânduri, pe măsură ce se acomoda cu aproape supranaturala calitate a imaginii, începea să se lase în voia imaginației unor proiecții posibile, dacă nu chiar viitoare.

Oare cum ar fi acea superbă alegorie cu Deborah Kerr pe un asemenea ecran?

Sau acea aventură în Egiptul antic de care nu mă satur de când eram puștan?

Sau câteva pelicule ale unuia dintre cei mai meseriași regizori ai prezentului?

Și alte câte și mai câte.

Demonstrația cea mai amplă a fost o proiecție a filmului Bad Boys – Ride or Die, pe care organizatorii mărturiseau că au ales-o în lipsă de alte producții 3D relevante din această perioadă.

Însă s-a dovedit a fi o experiență spectaculoasă și foarte concludentă în privința imensului potențial al tehnologiei HeyLED.

Asta pentru că, spre deosebire de predecesorul Michael Bay, care prefera scene ample și explozii pe trei cvartale, regizorii Adid El Arbi și Bilall Falah au o abordare de proximitate, care te bagă în miezul acțiunii, pe direcția pumnilor sau în calea gloanțelor. Iar unghiurile inedite de filmare, inclusiv unele care au gâdilat nostalgia tuturor jucătorilor de FPS din sală, au ocupat tot ecranul acela amplu, întru sporirea adrenalinei.

Bineînțeles, tehnologia n-ar fi salvat un film nereușit, însă această a patra aventură a simpaticului tandem Will Smith – Martin Lawrence reușește să nu emane în niciun moment izul de ciorbă reîncălzită.

Trecerea inexorabilă a timpului nu i-a ocolit pe cei doi (parcă Will Smith iese mai bine aici), iar asta e pricină de diverse glume sau mecanisme narative, iar dacă tot e în floare corectitudinea politică în SUA, măcar e utilizată cu cap, pentru că avem un al treilea protagonist remarcabil în persoana lui Jacob Scipio alias Armando (știți cine e, dacă nu, mergeți de vizionați capitolul anterior), semn că importanța populației hispanice în America e un fapt incontestabil.

Pentru un film cu protagoniști de culoare (era să zic negri, dar nu vreau s-o pățesc ca arbitrul Colțescu), e remarcabil și câte glume cu înțeles echivoc sunt enunțate. Poate că Hollywoodul nu e pierdut cu totul.

Distribuția e întregită de dame bine și actori de toate palorile (Reggie rulz), toți gonind într-un iureș cinematografic despre corupție polițienească, traume ale trecutului și reconcilieri familiale.

Bad boys, bad boys
Whatcha gonna do?
Whatcha gonna do when they come for you?

Well, I’m gonna see them on a f*cking HeyLED screen, that’s what I’m gonna do.

Credit foto: Flori Manda, Kinga Dinnyes, Daniel Botea.