De la înălțime

Un loc care a fost un veritabil colac de salvare în a mă ajuta să practic o artă greu lovită de pandemie mi-a prilejuit și contemplarea orizontului și a nesfârșitelor povești pe care le spune:

Apus fovist
Parcele abia așteaptă
Ahura Mazda mai are puțin și pierde
Un mic centru de greutate
Astru încolțit
Jos potop, sus mântuire

Sa privim pictura! (LXI)

Iarna in Ardeal

V-am obisnuit ca pe acest blog sa apara picturi celebre ale unor artisti mari, foarte mari si extraordinar de mari. Toti consacrati.

De data aceasta voi proceda altfel. Va voi prezenta cateva lucrari pe care, probabil, nu le stiti, pentru ca apartin unei persoane din Craiova care, si asta ii face meritele si mai mari, nu e pictorita de meserie.

Marinela Stanciu e nevasta, mama de doua fete, manager de firma de turism si practica Aikido cu destula consecventa. Printre toate aceste activitati secatoare de energie, a mai gasit timp si inspiratie sa realizeze o consistenta expozitie de pictura, intitulata Aniversare in culori, al carei vernisaj a avut loc pe 7 octombrie si pe care o mai puteti admira pana la inceputul lui noiembrie la galeria „CROMATIC” a Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Dolj (Str. Alexandru Macedonski, nr. 28 – nu-i greu de gasit, nici chiar pentru cei care nu sunt din Craiova :P).

Din punct de vedere artistic, am fost destule picturi care m-au indreptatit sa o cred pe Marinela drept urmasa a fovistilor, prin taria culorilor si prin indrazneala contextului in care au fost folosite.

Sa luam, de pilda, pictura de mai jos: Manastirea dintr-un lemn este un loc al serenitatii si al linistii. Asa ca alegerea unor tonuri un pic violente e inedita si periculoasa, cu o exceptie: sa iti iasa. Iar Marinelei i-a iesit, iar impresia asta este dincolo de faptul ca o cunosc si ca ne intelegem foarte bine (daca ajungeti sa discutati cu ea, va va spune ca n-am iertat-o de niste observatii). Tabloul ei mi-a trezit ceva in interior, nu-mi dau seama ce, poate surpriza, poate deranj, dar cert e ca a bifat misiunea de capatai a unei lucrari artistice.

Interesant e ca personalitatea dinamica a Marinelei (din nou, daca ajungeti sa o cunoasteti, o sa vedeti ce si cum) s-a retras uneori in spatii materiale si spirituale mai calme, in care intensitatea culorilor s-a mai estompat, dar fara a pierde, insa, din efectul asupra privitorului. Casa de la Fauresti a balansat agitatia Apusului la Manastirea dintr-un lemn cu un strop de liniste.

Apus la Manastirea dintr-un lemn

Casa la Fauresti

Mergeti deci la expozitia Marinelei Stanciu si priviti pictura! 🙂

Sa privim pictura! (XIX)

Cutia cu farduri

Cutia cu farduri

Opinia mea generala despre marii pictori romani e ca au fost niste persoane cuminti, la locul lor, deosebit de inzestrate, dar cu o ardere launtrica la foc mic, care le-a permis sa creeze capodopere linistitoare, chiar si cand sunt nuduri sau scene de razboi.

Ma atrage Ion Tuculescu pentru ca face nota discordanta. E exploziv fara sa fie strident, e abstract fara sa fie de nedeslusit. Are cate ceva din abstractionism, din fovism si chiar din impresionism, dar ramane aparte si, mai ales, roman. Picturile lui imi dau de furca vizual, dar nu e nevoie sa ma concentrez pana imi dau lacrimile cand privesc un tablou.

Pur si simplu ma uit si imi place.