Cuceriri SF (32)

By Iulian in Carti 0 Comment

Alte lecturi, ale aventuri pe tărâmul literaturii științifico-fantastice:

The Escape Orbit – ca în multe romane de gen, omenirea s-a aventurat în spațiu și a intrat în conflict cu o civilizație extraterestră. Spre deosebire de altele, însă, aceasta este mai miloasă când capturează nave omenești, trimițând echipajul în captivitate pe diverse planete de unde nu au, teoretic, șanse să mai scape. Acesta este și cazul protagoniștilor acestei cărți, în frunte cu un ofițer de rang înalt. Planeta pe care sunt repartizați are deja o colonie considerabilă de prizonieri, sfâșiați în două ideologii contrare: să încerce orice, chiar și cu șanse mici de reușită, pentru a evada sau să se împace cu soarta și să făurească o nouă colonie. De menționat că rangurile militare rămân valabile și asta influențează relațiile din cadrul acestei societăți formate ad hoc. Noul venit se folosește de prestigiul și experiența sa pentru a unifica diversele grupări și a pune la cale un plan extrem de ambițios. James White balansează cu abilitate între descrierile evoluțiilor tehnologice, cu eșecurile lor inevitabile, necesare evadării, și psihologia diverselor personaje, influențată de coerciția cazonă, dar și de tortura speranței. Deși fictiv, romanul rămâne un ilustrativ studiu de caz asupra chestiunii motivației ca factor de coeziune a unui grup.

The Genocides – oamenii, odinioară stăpâni ai Pământului, au ajuns o specie pe cale de dispariție pe propria planetă. Asta, deoarece forțe extraterestre au transformat Terra într-o plantație a unei singure plante, un fel de arbust gigantic, care produce o sevă dulce și care a acaparat terenurile unul după unul. Civilizația umană s-a prăbușit, iar supraviețuitorii rezistă fie în comunități sedentare mici, cu un nivel de cultură scăzut și cu o disciplină draconică, aproape religioasă, fie în bande migratoare, cele două forme de organizare intrând în inevitabile conflicte. Când unul dintre prizonieri, fost vagabond, dar și fost profesor universitar, deci cu un intelect ridicat, începe să submineze regulile comunității, apar tensiuni cu potențial violent între membrii acesteia. Thomas M. Disch este neîndurător, nu îți dă motive deșarte de speranță, dar reacțiile naturii umane în peisajul deznădăjduit pe care îl creionează sunt credibile. Iar simplul exercițiu de a fi puși în situația opusă, aceea a speciilor care au pătimit din cauza noastră, dă hrană amară, dar sănătoasă pentru reflecție.

iPhuck 10 – cred că titlul va atras deja atenția, dar stați să vedeți cum e romanul în sine! Într-un viitor care nu pare chiar atât de îndepărtat, algoritmii de Inteligență Artificială sunt polițiști, dar și scriitori care redau anchetele în mod livresc, ca să mai facă și forțele de ordine un ban în plus. Mai mult de atât, un astfel de algoritm poate fi închiriat în scopuri secretarial-sexuale de orice doritor, exact ce se întâmplă cu protagonistul nostru virtual, Porfiri Petrovici, care este repartizat unei critice de artă care are niște interese nu foarte legale, pare-se. Delicioasă preț de vreo trei sferturi, cartea lui Viktor Pelevin o ia pe arături existențiale de-alea rusești abisale spre final, dar amuzamentul inițial și hiperbola viitorului ultradigitalizat erau prea haioase, așa că impresia generală rămâne favorabilă. De menționat că dispozitivul care dă și titlul romanului dă posibilitatea, odată conectat la el într-un fel de Realitate Virtuală, să ai parte de cele mai deșucheate experiențe sexuale. Iar dacă nu vă ajută imaginația proprie, stați fără grijă, vă ajută cea a lui Pelevin.

Wastelands – sfârșitul omenirii este o temă recurentă în literatura SF. A nu se înțelege că asta este totuna cu sfârșitul lumii. De fapt, foarte de interes a fost dintotdeauna pentru autorii de gen să își imagineze ce vine după Apocalipsă. Aceasta este tema care leagă toate povestirile din acest volum editat de John Joseph Adams. Iar viziunile sunt de o diversitate stilistică și ideologică greu de bănuit. În unele nuvele, oamenii au dispărut cu totul, în altele s-au transformat în creaturi bizare, iar într-altele supraviețuiesc cum pot. Printre aceia care și-au pus talentul la bătaie pentru a ne da fiori și învățăminte despre ce ne-ar putea aștepta după colț sunt nume grele precum Stephen King, George R. R. Martin, Orson Scott Card, Octavia Butler sau Gene Wolfe, dar ar fi o greșeală să mergeți numai după prestigiu. Cartea merită parcursă povestire cu povestire, iar efectul e hipnotic, copleșitor și antrenant. Sper doar ca totul să rămână la nivel de ficțiune.

Despre alte remarcabile creații ale literaturii SF puteți citi aici.

Viata de Icar

By Iulian in Carti 0 Comment

Spre deosebire de o mare parte a mapamondului, relatia mea cu George R. R. Martin a fost una pasagera: am citit A Game of Thrones, nu m-a atras si l-am parasit fara regrete.

Intamplarea a facut sa imi sara in ochi un titlu Furtuna pe Windhaven – care il are ca autor, dar nu singur, ci in tandem cu Lisa Tuttle, asa ca am decis sa ii acord din nou atentia, mai ales ca romanul are un motto incantator:

Odata ce ai gustat zborul,

pe pamant vei pasi cu privirea

mereu intoarsa spre cer,

caci acolo sus ai fost

si intr-acolo tanjesti a te intoarce.

(Leonardo da Vinci)

Aceasta este ideea in jurul careia se contruieste intreaga actiune a cartii: pe planeta Windhaven, mai acoperita de ape decat pamantul, cu un uscat faramitat in diverse insule, o categorie aparte de locuitori au invatat sa zboare cu ajutorul unor aripi care beneficiaza de respct cvasi-religios.

Aceasta casta a zburatorilor este ereditara, insa o tanara pe nume Maris, descendata din categoria denumita simpatic, dar derogatoriu, inradacinati, indrazneste sa spere si incearca sa patrunda in randul acestora.

Cartea este structurata in trei parti, corespunzand unor perioade diverse din viata protagonistei, cu provocarile varstei si ale unei lumi in care traditia este pusa sub semnul intrebarii si intra in conflict cu aspiratiile, uneori agresive, ale reformatorilor.

Fara a avea un ritm fulminant, Furtuna pe Windhaven mentine interesul treaz prin inteligenta situatiilor prezentate si prin personajele bine reliefate. Harta de la inceputul romanului, o simpla imagine initial, se materializeaza pe masura ce inaintezi cu lectura site familiarizezi cu intregul cadru cultural si geopolitic conturat de cei doi autori.

Iar daca politica si psihologia nu reusesc sa va prinda, atunci descrierile zborurilor o vor face cu siguranta. Va recomand sa acordati acelor pagini un supliment de atentie si sa incercati sa vizualizati cat mai in detaliu dinamica planarii si pericolele care survin. Va rezulta un spectacol mental grandios si ma mir ca Hollywood-ul nu l-a dibuit inca.

Am fost tentat de cateva ori, in special la inceput, sa incerc sa stabilesc unde a contribuit fiecare dintre autori, insa am renuntat, din doua motive:

In primul rand, as fi cazut prada unor prejudecati, cum ca el ar scrie pasajele lucide, iar ea pe cele emotionale. Poate ca asa e, sau poate ca nu si n-am vrut sa ma documentez, ca sa lamuresc distinctia.

In doilea rand, si cel mai important, Furtuna pe Windhaven este o carte buna, care reuseste sa se scuture de cordonul ombilical care o leaga de creatori si care se sustrage disectiei spontane.

Si asa isi implineste menirea de capatai.

Te face sa zbori.

Cu gandul.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-au ajutat sa parcurg vazduhul.

Doua premiere asa si asa

By Iulian in Carti 2 Comments

Ultimele zile au presupus doua premiere pentru mine: un prieten a fost suficient de MARINinimos si increzator, incat sa-mi imprumute Kindle-ul sau, iar pe acesta am gasit A Game of Thrones; sper ca v-ati prins ca e vorba de carte.

Mai intai despre Kindle; vreo cateva ore m-am simtit foarte bine folosindu-l, aveam impresia ca sunt intr-un viitor indepartat in care lumea nu mai citeste deloc, decat eu, un mare iluminat, am descoperit capodopere ale unei umanitati de mult disparute. Dupa ce s-au mai atenuat fanteziile futurist-grandomane, am inceput sa vad si foloasele practice ale Kindle-ului, precum si neajunsurile sale.

Am o camera ticsita cu carti. Deja, cand apar noi achizitii, problema amplasarii lor undeva frumos si accesibil se ascute, iar accesibilul pierde teren (ma rog, ar fi multi care ar spune ca si configuratia bibliotecii mele sufera la capitolul frumusete, dar pe mine nu ma ating vorbele lor, pentru ca o simpla privire aruncata inspre ea imi provoaca incantare). Kindle-ul mi-ar depozita toate averea spirituala intr-un spatiu ridicol de restrans.

Dar aici intervin si minusurile. Nu numai ca tehnologia te poate lasa balta oricand si, daca i-a trecut un pic timpul, nu prea mai poti sa o repari cum se cuvine, dar un raft plin de carti are si rol terapeutic. Nu va ganditi la pozele care circula pe Internet, cu pat de carti, buda de carti, baldachin de carti etc., acelea sunt excese, la fel de nocive ca lipsa cartilor. Vorbim despre ceva mai simplu si mai uman. O polita plina de volume te invata deopotriva ordinea si diversitatea, sistematizarea si placerea aleatoriului sau a memoriei involuntare.

Lipsuri sunt si in insusi actul de a citi. Am crescut si traiesc cu reflexul datului de pagini, cu placerea rasfoirii si cu o usoara bruschete in a trata obiectul de hartie. La un Kindle, toate acestea nu mai sunt posibile; ca o dovada, ganditi-va doar sa aruncati cu reader-ul cat colo, cand lectura se ingreuneaza sau provoaca migrene. Nu puteti, pentru ca obiectul acela a costat bani buni, pe care nu-i aveti oricand si oricum.

Cam atat despre Kindle. Acum, despre A Game of Thrones.

N-am vazut nici o secunda din serial, deci acest univers imaginar al lui George R.R. Martin venea cu o faima nedefinita. O bucata buna de carte parea justificata: personaje cu duiumul, intrigi asijderea, planuri narative cat cuprinde si o tensiune care creste. Care creste, creste si nu se mai opreste.

N-am avut niciun fel de obiectie ca multe dintre personajele si situatiile care ma prinsesera imi miroseau a deja vu (fara a sti clar de unde sa le iau, dar, fiind centura neagra 3 Dan in citit, am incredere ca nasul nu ma inseala), dar cand m-am prins ca intr-un volum de cuvinte care lui James Clavell ii ajunge sa inceapa si sa sfarseasca bestialul sau Shogun, George R.R. Martin se taraie cu naratiunea exagerat de mult, atunci A Game of Thrones mi-a devenit indiferent.

Un dram de curiozitate m-a impinsa sa aflu ce se mai intampla in restul romanelor, citind niste rezumate online, care m-au lamurit pe deplin: itele se incurca si nu se mai descurca deloc, iar violenta excesiva il apropie pe George R.R Martin de Alejandro Gonzalez Inarritu prin aceeasi greseala: aceea de a crede ca, daca ma ingretoseaza, automat ma si cucereste.

A Game of Thrones si suratele ei constituie un exemplu de afacere scriitoriceasca reusita si merita sa ramana mai degraba in istoria marketingului, decat in analele literaturii.