Să redescoperim Bizanțul

By Iulian in Carti 0 Comment

Ca foști profesori, chiar dacă nu de istorie, și ca membri ai unei generații care s-a ținut de carte, părinții mei au habar de cele mai multe evenimente și personaje marcante ale evoluției omenirii.

Cu toate acestea, povestea Imperiului Bizantin, care, să nu uităm, a dăinuit aproape o mie de ani, le este aproape necunoscută.

O explicație ar fi că istoriografia sovietică a vrut să minimalizeze rolul acestei puteri, care, deseori, i-a cam pus cu botul pe labe pe slavi. Sau poate că rolul esențial jucat de religie în cadrul acestei civilizații să nu fi fost pe placul ideologiei marxiste.

Cert este că, față de importanța pe care a avut-o pentru această parte a Europei din care facem și noi parte, Bizanțul este prea puțin cunoscut, așa că am demarat o campanie micuță, dar, sper eu, eficientă, de a-l readuce în atenția publicului larg.

Și, așa cum Hagia Sophia, prin statura-i grandioasă și muzica sferelor care îi compun arhitectura, domină orice realizare materială a imperiului a cărui inimă a fost Constantinopolul, când începem orice discuție pe acest subiect, pornim de la monumentala lucrare a lui A. A. Vasiliev – Istoria Imperiului Bizantin.

Nu e nevoie să fii expert în domeniu, încât să îți dai seama de amploarea și importanța acestui volum. E suficient să îl ții în mână, să îi simți aura de tom mustind de cunoaștere, și să îi parcurgi cuprinsul, căci și numai atât și deja ai un tablou general coerent al prefacerilor și zbaterilor Bizanțului.

Pentru cei slabi de inimă, nu recomand consultarea secțiunii dedicate bibliografiei, este copleșitoare.

A. A. Vasiliev are o imensă capacitate de sinteză, astfel că, sub cupola cărții, asemănătoare capodoperei care tronează deasupra Hagiei Sophia, își găsesc locul aspecte politice, militare, religioase, sociale, culturale, precum și mici detalii care dovedesc că autorul nu a văzut istoria ca pe ceva mecanic și determinist, ci și ca pe o complicată urzeală a patimilor omenești.

Evident, Istoria Imperiului Bizantin nu se poate citi de la un cap la altul, ca un roman. Cea mai lucidă abordare este să mergi direct la perioada sau tematica de interes, așa cum am procedat eu însumi în privința celei iconoclaste, astfel că, aflându-mă în Hagia Irene, singurul edificiu de cult bizantin pe care otomanii nu l-au transformat în moschee, acest mozaic, care înfățișează o cruce misterios de simplă, mi-a dezvăluit întreaga dramă a conflictului ideologic și chiar mediatic care a zdruncinat Bizanțul în secolele VIII-IX.

Dar de ce să ne intereseze lumea aceasta moartă de mult?

O întrebare legitimă, la care vă răspund cu imagini pentru care n-a fost nevoie să călătoresc peste mări și țări, pentru că le am foarte aproape, în orașul meu, Craiova, mai precis în Biserica purtând hramul Sfântului Nicolae (cunoscută și drept Belivacă, după numele unuia dintre ctitori).

Ca o primă dovadă, uitați-vă la crucea pe care acest personaj sanctificat o are în mână – este crucea specifică Bizanțului, fapt pe care îl putem verifica în diverse moduri, inclusiv prin recursul la jocul pe calculator Medieval: Total War, cu extraordinara-i grijă pentru detalii.

Apoi, vedem chiar cum Imperiul Bizantin a fost continuatorul, în multe privințe, al tradițiilor Romei antice; acești doi sfinți, Gheorghe și Pricopie, au fost la origini soldați romani, care purtau pe armuri sau scuturi figuri mitologice, precum cea a Medusei, pe care le regăsim la ambele personaje din imagine.

După ce a Hagia Sophia a redevenit moschee, o parte din mozaicurile bizantine nu mai sunt ușor accesibile publicului. Cu toate acestea, în spatele acestor văluri, putem întrezări imaginea Fecioarei Maria, pe care o regăsim, la fel de maiestuoasă, și în Biserica Sfântul Nicolae (Belivacă).

Și, ca o ultimă dovadă a persistenței culturii bizantine în zilele noastre, de aici și utilitatea redescoperirii ei, vizibila paralelă între imaginile lui Iisus Pantocrator din Hagia Sophia și edificiul craiovean.

Bizanț după Bizanț, spunea Nicolae Iorga.

Bizanț în căutare de Bizanț, am spune noi.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru că mi-a așternut în față cărarea către universul fascinant al unei civilizații apuse, dar nu dispărute.

Stambulul face casă bună cu spionajul

By Iulian in Filme 0 Comment

This city was created by Allah primarily for the convenience of spies. Nobody ever found anybody in Istanbul.

O replică dintr-un film de mai jos, care rezumă minunat senzația pe care o ai odată ajuns în Istanbul.

Aglomerat, agitat, întortocheat, plesnind de istorie, punte între Est și Vest, acest oraș milenar pare făcut pentru a fi cadru cinematografic pentru spionaj și intrigi.

Nu e de mirare că, printre altele, în lista de mai jos, veți găsi trei ipostaze diferite ale unui anume agent pe care îl știe un mapamond întreg.

***

Tinker Tailor Soldier Spy – o poveste încurcată, dar nu lipsită de interes, avându-l în centru pe Gary Oldman, despre trădare și trădători în sânul serviciilor secrete britanice. La un moment dat, acțiunea se mută în zona Bosforului și îl are temporar în prim-plan pe un Tom Hardy cu o coafură discutabilă.

***

Skyfall – după uluitoare secvență a urmăririi din debutul lui Casino Royale, poate cea mai tare din analele cinematografiei, fiecare film James Bond cu Daniel Craig a avut sarcina să o recreeze în fel și chip și nici aceasta nu dezamăgește, utilizând motociclete și derulându-se prin și deasupra Marelui Bazar, acest labirint fascinant al negustoriei, un organism viu care palpită de viață și ciorovăieli și târguieli.

***

Argo – de acord, acțiunea se derulează în triunghiul Teheran – Hollywood – CIA, dar există o scenă care loc în Istanbul, mai precis în Hagia Sophia, și este preferata mea, ceea ce nu e puțin lucru, pentru un film care abundă în momente memorabile. După câteva cadre fugitive, excelent montate, care ne transportă acolo, îl găsim pe Ben Affleck privind domul cel măreț de la galeria superioară a edificiului, unde este abordat de un confrate, care îi vinde niște ponturi despre cum să o scoată la capăt în Iran. Îi vedem apoi plimbându-se în marea sală de jos, iar unghiurile, scenariul și interpretarea sunt o bijuterie de Oscar.

***

The World Is Not Enough – vă avertizez că voi face referire la chestiuni dinspre deznodământ, așa că săriți cu privirea acest paragraf, dacă n-ați apucat să vedeți filmul. După ce Sophie Marceau își da arama pe fața-i superbă, înfruntarea decisivă cu un Pierce Brosnan cătrănit are loc într-una dintre construcțiile învăluite de legendă de pe Bosfor, Turnul Fecioarei (zis și Turnul lui Leandru). Tot prin apele învolburate ale strâmtorii are loc și zbaterea submarină care îl opune pe Bond lui Robert Carlyle cel insensibil la durere.

***

5 Fingers – delicioasă poveste de spionaj, inspirată vag din evenimente reale, în care majordomul ambasadorului britanic din Ankara vinde nemților secrete în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Replici care de care mai savuroase (printre care și cea care deschide prezentul articol), un James Mason seducător, chiar și când e detestabil, și câteva imagini neprețuite cu un Istanbul de odinioară, de dinainte de a deveni orașul modern și atât de râvnit de turiști.

***

From Russia with Love – depășit în multe privințe (atitudinea față de femei, de pildă), acest al doilea film James Bond al lui Sean Connery rămâne unul remarcabil, iar faptul că are o parte consistentă realizată în Istanbul trebuie să fi contribuit la aprecierea de care încă se bucură. Avem ocazia să-l urmărim pe 007 prin Hagia Sophia, prin Cisterna Basilica, pe Bosfor sau în gara Sirkeci, în încercările sale de a le juca feste rușilor, neștiind că pe urmele sale este amenințătorul Robert Shaw.