Sânzienele mi-au cântat chiar de ziua lor

Nu puteam să lipsesc de la concertul de închidere a stagiunii Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova.

Motivele erau de ordin simbolic, dar și practic, pentru că știam din experiența altor ani că urma să fie ceva deosebit.

Și a fost, mult peste închipuirea mea.

Întâmplarea a făcut ca acest spectacol să cadă în ziua de Sânziene, cunoscută mai nou și ca Ziua Iei Românești, iar doamnele filarmonicii n-au pregetat, în cea mai mare parte, să se folosească de acest prilej, pentru a îmbrăca acest veșmânt pe care l-a imortalizat însuși Matisse.

Așa că atmosfera de pe scenă a avut un plus de savoare autohtonă și de mistic contemporan, mai ales că prima bucată muzicală a fost Cantata „Pe urmele lui Mihai Viteazul” pentru solist, cor și orchestră de Eugen Petre Sandu, condusă cu impetuozitatea specifică voievodului de către baritonul David Pogana, urmat ca într-o bătălie cu timpul însuși (motiv recurent al compoziției) de totalitatea efectivelor filarmonicii.

Plăcerea derivată din audiția acestei compoziții a fost augmentată de paralela pe care am trasat-o cu evoluția iei, de la articol vestimentar arhaic la unul șic. Printre sunetele cantatei s-a regăsit fascinanta sonoritate a toacei, dar nu au lipsit momentele când adia un aer de jazz modern.

Iar un vers de Nichita Stănescu, repetat ca laitmotiv, a încununat dimensiunea filosofică unificatoare a compoziției:

A trăi înseamnă timp.

Partea a doua a concertului a fost încheierea propriu-zisă a stagiunii, marcată așa cum se resimțea în sufletele spectatorilor, printr-o combinație de tristețe a despărțirii și de speranță în promisiunea unei revederi.

Concertul nr. 5 în Mi bemol major pentru pian și orchestră, op. 73 de Ludwig Van Beethoven are o blândețe surprinzătoare, chiar și după ce am ajuns să știu că Spaniolul, așa cum era poreclit uneori, nu a plăsmuit doar creații tunătoare.

Iar pentru ca această dulceață auditivă să se transmită celor din sală, a fost nevoie de perfecta conlucrare a dirijorului Bogdan Vodă, cu generozitatea-i deja familiară, și pianistul Mihai Ungureanu, a cărui vastă experiență i-a slujit pentru a delicatețea mângâierii clapele, care n-au primit decât câte un zvâc din când în când.

S-a sfârșit un ciclu de muzică bună.

Din el voi trăi în amintire până la debutul următorului.

A trăi înseamnă timp.

Credit foto: Cătălin Obreja.

Sa privim pictura! (LXXXIV)

Ie romaneasca

Ie romaneasca

Maine, 24 iunie, niste oameni entuziasti s-au hotarat sa aduca un omagiu unui articol vestimentar specific romanesc: ia. Indemnul lor este ca oricine are posibilitatea sa imbrace maine o ie, pentru ca este a noastra si este chic.

Nu e de mirare ca aceasta initiativa se desfasoara sub logo-ul reprezentat de faimoasa pictura a lui Henri Matisse. Cum a ajuns marele pictor sa indrageasca acest articol vestimentar mioritic? Se spune ca, la o petrecere, l-a vazut pe Constantin Brancusi imbracat intr-o ie, iar frumusetea plina de migala a bluzei i-a cazut imediat cu tronc. Stiu, Brancusi e barbat, iar Matisse a pictat o ie de femeie, dar nu va bateti capul, viata in Montmartre trebuie sa fie fost teribil de boema.

Pentru realizarea unei ii se investeste mult suflet. Stiu asta pentru ca exista una in familia mea, veche de peste trei generatii, si am avut ocazia sa o examinez indeaproape, sa o pipai si sa simt ca, pentru a coase o ie, e nevoie de acea dedicare transcedentala similara cu a ceremoniei ceaiului de la japonezi.

Asa ca, doamnelor, domnisoarelor si domnilor (voi mai putin, dar nu puteam sa fac o asa infama discriminare) din Romania, oriunde va veti afla, sa purtati maine o ie, ca sa cucerim si ramasitele de mapamond care inca ne mai stau in cale!