Emoții multe, viață multă

Vreți să mă chinuiți?

Puneți-mă să aleg cel mai bun film de la Pixar.

Supliciul merge și cu cele mai bune trei.

Și cinci.

Și zece.

Dacă vă milostiviți de mine și îmi acordați măcar o duzină, poate mă încumet să spun niște titluri.

Iar printre ele cu siguranță se va regăsi Inside Out.

O alegorie adorabilă, inteligentă, documentată și antrenantă despre ansamblul de emoții din căpșorul unei fetițe pre-adolescente.

Finalul ne-a lăsat cu declanșarea pubertății și cu promisiunea unei continuări.

Care s-a materializat, dar dupa ceva ani.

Așteptarea a meritat, însă.

Inside Out 2 nu strică nimic din toate cele bune (și multe) ale predecesorului, iar ce aduce în plus e făcut cu cap și cu gust.

Nemaiavând nevoie de expozițiunea care ne familiarizează cu emoțiile personificate, echipa de realizatori condusă de Kelsey Mann ne bagă în acțiune fără prea multe fasoane.

Simpaticele personaje inițiale (Bucuria, Tristețea, Dezgustul, Frica și Furia) își văd atribuțiile uzurpate de un grup de arătări sentimentale nou apărute în schema neuronală a lui Riley – Anxietatea, Invidia, Rușinea și Plictiseala/Blazarea.

De aici rezultă un iureș de pățanii interioare care reflectă (sau generează) manifestările exterioare ale protagonistei.

Valorile promovate sunt cele solide, americane, iar morala poveștii e limpede precum cristalul de Baccarat, fără a fi simplistă.

Ba îndrăznesc să spun că, în inegalabila tradiție Pixar, că nu doar cei nevârstnici, ci și adulții sadea au multe lucruri de învățat din Inside Out 2.

Interpretările vocale întregesc desăvârșirea audio-vizuală a producției, cu mențiuni pentru Maya Hawke, a cărei energie auditivă întregește pitorescul deșucheat al Anxietății, precum și pentru intervențiile scurte, dar de efect ale Plictiselii, însuflețită de, surpriză, Adele Exarchopoulos, interpreta de neuitat dintr-una dintre cele mai complexe povești de dragoste din secolul XXI, La vie d’Adele.

Știu că încheierea nu e științifică, dar e cea pe care o consider adecvată.

Văzând Inside Out 2, în scăfârlia mea s-a deșteptat o cohortă de emoții – Încântarea, Nostalgia, Compasiunea, Amuzamentul, Solidaritatea, Prietenia, toate purtând pe brațe pe cea care merită să nu se piardă niciodată.

Bucuria Vieții.

Inside Out de-al nostru

Inside Out al celor de la Pixar a fost un film minunat realizat și foarte elocvent în demersul său educativ.

Aștept cu mare nerăbdare să apară anul acest Inside Out 2, în care va spori numărul emoțiilor ca personaje, iar până atunci să ne aplecăm asupra unui joc de societate românesc care are ambiții similare.

Lumea emoțiilor este în aparență simplu, construit fiind pe formatul lui Piticot.

Jucătorii dau cu zarul, mută atâtea căsuțe cât le-a indicat acesta și nimeresc uneori în spații speciale, unde li se întâmplă anumite lucruri.

Însă partea simpatică și foarte ilustrativă a jocului de-abia acum începe, pentru că acele spații speciale se referă la simțăminte omenești universale.

Așa cum emoțiile erau structurate în Inside Out drept personaje colorate divers, aici sunt transpuse ca fenomene ale naturii sau forme de relief, la care se adaugă câteva realizări antropice.

O să îmi acord timpul și plăcerea de a le enumera pe toate, ca să vă convingeți cât de sugestiv sunt alese numele lor.

Marea Tristeții.

Ghețarul Geloziei.

Munții Invidiei.

Castelul Disprețului.

Prăpastia Vinovăției.

Pădurile Uimirii.

Mlaștina Dezgustului.

Incendiul Furiei.

Corabia Mândriei.

Jungla Fricii.

Peșterile Rușinii.

Deșertul Plictiselii.

Da, tristețea ne învăluie ca o mare, în deșert nu e decât același lucru, așa că plictiseala e inevitabilă, jungla e plină de necunoscut, iar necunoscutul ne inspiră frică, și, nu în ultimul rând, miasmele dintr-o mlaștină îți provoacă dezgust.

Pe lângă suprafața de joc, aceste emoții apar separat și pe câte un cartonaș, fiecare conținând o explicație sumară și ușor de înțeles a respectivei emoții, precum și seturi de provocări specifice.

Aceste provocări sunt adresate de jucătorul care deține cartonașul celor care nimeresc acolo.

Dacă un jucător refuză provocarea, este dat în spate un număr semnificativ de poziții, iar aceasta este o lecție în sine.

Când îți refulezi emoțiile și refuzi să dai ascultare la ce vor să îți spună, ești blocat psihic.

În plus, modul cum jucătorii ajung în posesia acestor cartonașe este o altă lecție de luat în seamă.

Totul are loc prin tragere la sorți, așa că unii jucători pot avea mai multe, alții mai puține, iar alții deloc.

Da, loteria corticală și a vieții e diferită pentru fiecare dintre noi și trebuie să ne descurcăm cum putem, dar asta nu înseamnă că e cazul să cădem în genunea disperării.

Norocul poate funcționa și altfel și avem șanse să ajungem la destinație fără să deținem prea mult bagaj emoțional.

Lumea emoțiilor este elaborat de Ion-Ovidiu Pânișoară, profesor la Universitatea din București și specialist în comunicare și psihologie, iar aceasta atingere a unui cadru didactic priceput se vede, mai ales în structura provocărilor.

Unele dintre ele sunt divertisment pur și au darul să îi atragă pe copii, cărora le destinat în primul rând această experiență ludică, dar altele sunt subtile moduri de a-i conduce către a consuma schematic și a înțelege anumite emoții.

Depun mărturie că această abordare funcționează, pentru că am testat jocul cu un grup de fete gureșe și dezghețate, care s-au și distrat, dar au și conștientizat cât de plictisitor e să numeri pagini nescrise de caiet sau cât de complicat e să zâmbești stând în același timp încruntat.

Lumea emoțiilor e lumea noastră.

Hai să o explorăm!

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un joc care e odrasla unui mariaj perfect între educație și distracție.