Și Încuiații pot juca Quidditch!

La Harry Potter and the Sorcerer’s Stone m-am dus cu niște prieteni și cu atitudinea unui adolescent chitit să facă bâză (caterincă, pentru cei din Muntenia) de fenomenul cultural al începutului de mileniu.

Inutil să mai spun că filmul ne-a captivat și ne-a luat piuitul, iar printre secvențele la care am stat cu ochii mari și cu sufletul la gură s-a numărat și aceea cu jocul vrăjitoresc numit Quidditch.

Atât de palpitante au fost acele momente, și nu doar pentru mine, încât mi-aduc aminte că în sala de cinema au izbucnit urale când Harry a prins Snitch-ul.

Acestea fiind spuse, când am descoperit că există un joc de societate care își propune să redea acest sport magic, am fost sceptic.

Cum poți prin niște simple cărți de joc să transpui dinamismul nebunesc, ruperile de ritm și adrenalina din Quidditch-ul cinematografic?

Și totuși, Harry Potter – Quidditch Tryouts reușește asta printr-un mecanism ludic facil, dar afurisit de eficient.

Cărțile de tip Quaffle (mingioacele alea maronii) trebuie asociate acelor porți în formă de cercuri, în funcție de culoare.

Totul, cât mai repede.

Ușor de zis și chiar ușor de făcut, dacă acele cărți de pe masă sau acelea pe care le jucați nu au decât o culoare, dar stai să vezi când sunt sunt două sau trei!

Fără să exagerez, e precum acele teste de aptitudini cognitive, care în sine sunt o provocare dificilă, numai că aici mai ai de gestionat și competiția celorlalți.

Iar dacă asta nu vi se pare suficient, când alegeți să jucați cu Snitch-ul, lucrurile devine periculoase pentru orice bibelou scump sau vas din dinastia Ming pe care îl aveți prin preajmă.

De prins Snitch-ul e simplu.

Și periculos.

Una dintre cele două cărți e așezată mai departe de masa jucătorilor.

Când unul dintre ei decartează cea de-a doua carte Snitch existentă, toți jucători au liber să se repeadă să o înhațe pe cealaltă.

Cum spuneam, Harry Potter – Quidditch Tryouts trebuie jucat departe de orice obiect fragil și valoros.

Dacă întruniți aceste condiții de protecția muncii, atunci vă așteaptă o distracție de-a dreptul magică.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru că m-a pus pe mătură și m-au trimis în văzduh.

Să călătorim incorect politic

Cred că Moș Crăciun are un dosar bine burdușit cu informații despre fiecare.

Despre mine știe că mă dau în vânt după jocuri, că îmi plac călătoriile și că nu am vreo atitudine prea reverențioasă față de corectitudinea politică.

Corelând toate acestea mi-a lăsat sub brad Travelin’, care încântă neuronii în mai multe feluri decât traseele de pe harta din imagine.

Jocul este unul de cărți, cu un mecanism complex, dar nu foarte greu de învățat, în care ai de balansat decizii ale tale și de contracarat pe ale adversarilor.

Dincolo de angajamentul cognitiv și de senzația că ești un globe-trotter veritabil, un Phileas Fogg pe Bătrânul Continent, Travelin’ e încântător și prin faptul umorul de calitate pe care îl găsești pe fiecare carte.

Țările sunt tratate arhetipal, foarte incorect politic, deci irezistibil de amuzant, după cum puteți constata din exemplele de mai sus și de mai jos.

Simpatic este si că nu lipsesc diverse pățanii de care, într-un fel sau altul, niciunul dintre noi n-a fost ferit.

Eu, unul, n-am pățit-o din cauza vreunui kebab, dar știu povești dureroase de la alții.

Am fost, însă, martorul unei sesiuni de alba-neagra și nu oriunde, ci în Paris, pe lângă Turnul Eiffel. Niște compatrioți prestau în fața unor turiști fascinați, care, în naivitatea lor, se pregăteau să dea cu ghiciul.

Cât despre taximetriști, ce să mai vorbim!

Supreme dovezi ale caracterului cât se poate de actual al acestui joc sunt două cărți despre cele două mari cataclisme care ne-au zguduit lumile, interioare și exterioare – pandemia și războiul.

Dincolo de distracție, Travelin’ îmi mai oferă ceva.

Încrederea că, jucându-ne cu realitatea, o acceptăm, o exploatăm, o îmbunătățim.

Sa privim pictura! (XXXI)

800px-La_Tour_Le_Tricheur_Louvre_RF1972-8

Trisorul - asul de romb

Trisorul - asul de trefla

Trisorul - asul de trefla

In secolul XVII, Georges de la Tour punea bazele, poate involuntar, unui exercitiu de spirit de observatie, foarte popular si in zilele noastre.

Pictorul e celebru pentru minunatele sale tablouri in care utilizeaza tehnica clarobscurului si, la un moment dat, veti avea parte si de asa ceva.

Deocamdata, va invit sa examinati fizionomiile personajelor si va las sa va incercati puterile bagarii de seama si sa imi spuneti cate diferente observati intre cele doua imagini. Eu am dibuit vreo 13.