Cred că Moș Crăciun are un dosar bine burdușit cu informații despre fiecare.

Despre mine știe că mă dau în vânt după jocuri, că îmi plac călătoriile și că nu am vreo atitudine prea reverențioasă față de corectitudinea politică.

Corelând toate acestea mi-a lăsat sub brad Travelin’, care încântă neuronii în mai multe feluri decât traseele de pe harta din imagine.

Jocul este unul de cărți, cu un mecanism complex, dar nu foarte greu de învățat, în care ai de balansat decizii ale tale și de contracarat pe ale adversarilor.

Dincolo de angajamentul cognitiv și de senzația că ești un globe-trotter veritabil, un Phileas Fogg pe Bătrânul Continent, Travelin’ e încântător și prin faptul umorul de calitate pe care îl găsești pe fiecare carte.

Țările sunt tratate arhetipal, foarte incorect politic, deci irezistibil de amuzant, după cum puteți constata din exemplele de mai sus și de mai jos.

Simpatic este si că nu lipsesc diverse pățanii de care, într-un fel sau altul, niciunul dintre noi n-a fost ferit.

Eu, unul, n-am pățit-o din cauza vreunui kebab, dar știu povești dureroase de la alții.

Am fost, însă, martorul unei sesiuni de alba-neagra și nu oriunde, ci în Paris, pe lângă Turnul Eiffel. Niște compatrioți prestau în fața unor turiști fascinați, care, în naivitatea lor, se pregăteau să de-a cu ghiciul.

Cât despre taximetriști, ce să mai vorbim!

Supreme dovezi ale caracterului cât se poate de actual al acestui joc sunt două cărți despre cele două mari cataclisme care ne-au zguduit lumile, interioare și exterioare – pandemia și războiul.

Dincolo de distracție, Travelin’ îmi mai oferă ceva.

Încrederea că, jucându-ne cu realitatea, o acceptăm, o exploatăm, o îmbunătățim.