Top 10 melodii de Oscar

Suntem în perioada care precedă un nou sezon de Oscar, așa că m-am gândit să îmi umplu timpul până la noua cursă către statuete realizând un Top 10 al celor mai bune melodii care au câștigat acest premiu.

Mă așteptam să fie o sarcină agreabilă și simplă.

Agreabilă a fost, dar nici pe departe simplă.

Sunt atâtea cântece remarcabile, încât să alegi doar zece și să le mai și ierarhizezi s-a dovedit o sarcină cruntă, dar pe care, cumva, am dus-o la capăt.

Iată lista, conștient fiind că nu coincide cu a nimănui de pe planeta asta.

10. Over the Rainbow din The Wizard of Oz (1939), interpretată de Judi Garland;

Știu, melodia este mai cunoscută în altă interpretare și cu altă semnificație, dar cea de aici este un moment neprețuit din istoria cinematografiei. Vocea mlădioasă unei Judy Garland tinerele este perfectă pentru a exprima sentimentul de tânji către o aventură care să te scoată din mundanul existenței. Și ce aventură va fi!

9. Flashdance… What a Feeling din filmul Flashdance (1983), interpretată de Irene Cara;

Anii ’80 abundă în melodii extraordinare care au luat Oscarul și le enumăr aici pentru plăcerea de a vi le reaminti: I Just Called to Say I Love You a lui Steve Wonder, Say You, Say Me a lui Lionel Richie, Take My Breath Away a celor de la Berlin (I’ve Had) The Time of My Life a lui Bill Medley și Jennifer Warnes. Însă, dacă e să aleg una, este acesta, pentru dinamism, pentru optimismul pe care îl degajă și pentru scena pe care o însoțește. Ca și în cazul lui Bruce Springsteen de mai sus din top, videoclipul este esențial pentru întregirea impresiei pe care cântecul îl produce.

8. Que Sera, Sera din filmul The Man Who Knew Too Much (1956), interpretată de Doris Day;

Nu doar vocea cristalină a lui Doris Day te seduce iremediabil, ci și structura ciclică a versurilor, precum și înțelepciunea lor. Ferice de cel care nu e bântuit de trecut și senin în privința viitorului.

7. Ta paidia tou Peiraia (Niciodată duminică) din filmul Pote tin Kyriaki (1960), interpretată de Melina Mercouri;

Există mai multe versiuni ale acestui cântec, Connie Francis are o variantă remarcabilă, însă nu cred că există vreo combinație mai potrivită decât cea dintre aceste ritmuri grecești inconfundabile și vocea răgușită a superbei Melina Mercouri, a cărei întreagă atitudine emană spiritul acelei lejerități elene pe care o regăsim vară de vară, când îi invadăm fără menajamente.

6. Streets of Philadephia din filmul Philadelphia (1993), interpretată de Bruce Springsteen;

Așa cum spuneam mai înainte, e esențial să urmăriți videoclipul cu Bruce Springsteen străbătând acele străzi dezolante, cu șomoioage de ziare purtate de vânt, pentru a simți cel mai bine impactul unor versuri precum acestea: I was bruised and battered/ I couldn’t tell what I felt/ I was unrecognizable to myself. Remarcabil este că, deși acest artist colosal e prezent în mintea mea în special pentru energia leonină din cântece precum Born in the USA sau altele similare, aici vocea lui e întrebuințată cel mai bine. Poate doar Tougher than the Rest să rivalizeze cu cea de aici.

5. Under the Sea din filmul The Little Mermaid (1989), interpretată de Samuel E.Wright;

E greu să reziști ritmurilor caraibiene, accentului crabului Sebastian și umorului versurilor acestei melodii care este doar una dintre capodoperele muzicale ale unei producții din perioada de grație a celor de la Disney. Mi-ar fi plăcut ca Oscarul să fie dat ex aequo acestei împreună cu Kiss the Girl. Căutați și melodia Ursulei, e cel puțin la fel de haioasă.

4. Lose Yourself din filmul 8 Mile (2002), interpretată de Eminem;

Cred că sunteți de acord cu mine că 8 Mile a fost o peliculă surprinzător de bună, cu Eminem arătând veritabile calități actoricești, cu o atmosferă autentică și cu acumulare emoțională bine dozată. Ce n-a surprins pe nimeni e muzica, excepțională de la un cap la altul și având în frunte acest cântec puternic al unui artist care a făcut istorie, fie că ți place de el sau nu.

3. Things Have Changed din filmul Wonder Boys (2000), interpretată de Bob Dylan;

Omul ăsta a luat Grammy, Nobel și Oscar, iar dacă asculți versurile acestui cântec nu e de mirare de ce. Însă acestea n-ar fi nimic fără linia melodică care te prinde în mrejele ei și fără vocea aceea sarcastică a unei legende perpetue. People are crazy and times are strange/ I’m locked in tight, I’m out of range/ I used to care, but things have changed.

2. Shallow din filmul A Star Is Born (2018), interpretată de Lady Gaga și Bradley Cooper;

Că Lady Gaga știe să cânte, știam. Că Bradley Cooper știe să joace, știam. Dar că fiecare dintre ei poate să facă foarte bine ce face și celălalt, asta a fost o surpriză pentru întreg mapamondul, inclusiv pentru subsemnatul. Tresar și zâmbesc de fiecare dată când aud melodia asta răzbătând din vreun bar sau vreo mașină sau vreun televizor. Lumea nu e chiar așa Shallow, cu asemenea creații.

1. My Heart Will Go On din filmul Titanic (1997), interpretată de Celine Dion.

Copleșit de propriul succes și de intensitatea melodramei în jurul căreia este construit, Titanic al lui James Cameron a dobândit o faimă nedrept de proastă de-a lungul timpului. Însă nimeni nu poate spune că nu e o realizare epocală. Nu știu dacă aș mai putea să îl văd încă o dată, însă nici nu e nevoie, pentru că acest cântec are darul de a aduna în el esența a ce e mai frumos și trist în viața acelor personaje fictive și în a noastră, a celor în carne și oase și simțire.