A nins cu muzică peste Craiova

Schimbările climatice sunt vizibile în fel și chip, inclusiv la Craiova, însă, dacă nu am avut parte de fulgi de nea dintr-aceia reali și fractalici, a nins peste noi cu muzică.

Acest fenomen sonoro-meteorologic s-a intitulat Festivalul Internațional Craiova Muzicală și a constat în mai multe episoade de precipitații armonioase abundente.

Primul dintre acestea ne-a condus, paradoxal, în zonele aride și pitorești ale Orientului, prin intermediul unui program izvorât din pasiunea dirijorului Vladimir Lungu, ușor transmisibilă și nouă, spectatorilor.

Marșul turc de Ludwig van Beethoven, Uvertura operei ”Abu Hassan” de Carl Maria von Weber, Rapsodia ”Marea Neagră” de Bujor Hoinic sau Suita de balet ”Belkis, Regina di Saba” de Ottorino Respighi ne-au purtat pe dune, prin bazare și prin grădini cu havuzuri, toate filtrate de estetica muzicii clasice, care e o alma mater, care primește în sânu-i instrumente precum tâlvul, un fel de cimpoi, sau kemence, un instrument tradițional din acel continuum cultural geografic și cultural care este Levantul.

Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră, op. 56 al aceluiași înnourat lui Beethoven a avut în prim-plan trei artiști tineri, Petre Abraham Smeu la vioară, Jan Sekaci la violoncel și Izabela Voropciuc la pian, iar asta mi s-a părut o ideea foarte inspirată, pentru că această compoziție adună acele zbateri cu care se confruntă fiecare dintre noi la ieșirea din copilărie și la contactul cu gloria și oroarea existenței.

Ați simțit vreodată cum se lipește un fulg de zăpadă de piele, mai ales în zone nu des expuse, precum gâtul sau spatele?

Inițial e o senzație aproape șocantă, dar apoi înveți să o apreciezi, să înțelegi ce minunată lucrare e natura, atât cea din exterior, cât și cea proprie.

O senzație similară am încercat la următorul episod din Festivalul Craiova Muzicală la care am ajuns – spectacolul Cealaltă voce.

Compoziții la pian de Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Maurice Ravel, Adela Dumitrescu sau Cătălin Crețu au alternat cu lectura unor scrisori de curând scoase din arhiva CNSAS și aparținând unor virtuozi români ai acestui nobil instrument, Dinu Lipatti, Mândru Katz sau Radu Lupu.

O idee care a redus factorul divertisment, dar l-a potențat masiv pe cel emoțional, mai ales că aceste epistole erau adresate părinților artiștilor, iar vocea pe care au căpătat-o a fost a unui Marius Manole mai expresiv ca niciodată în tristețe și melancolie.

Prin aceste scrisori, am pătruns în cotloanele și chinurile condiției de artist, uneori la antipozi față de arta însăși.

Poate de aceea am simțit și am apreciat în mod deosebit deferența pe care Mihai Ritivoiu și Marius Manole o arătau față de momentele celuilalt.

Nu mai erau colegi de scenă, ci părți ale unui întreg.

Over snow by winter sown spune Gandalf în The Lord of the Rings, unul dintre multele momente de grație revărsate asupra noastră în cadrul spectacolului Muzică din filme și jocuri video al lui Ivano Guagnelli (dirijor) și Riccardo La Chioma (proiecții și efecte vizuale), deja o tradiție a toamnei târzii, pe care mă forțez să o urmez neabătut an de an de când a debutat.

Ediția aceasta a venit cu o grandoare sporită, căci orchestrei Filarmonici ”Oltenia” i s-a alăturat și Corala Academică (avându-l drept maestru din umbră pe Pavel Șopov).

Așa s-au putut desfășura în toată splendoarea compilații din trilogia de legendă a lui Peter Jackson, din Pirates of the Carribean, având echivalente pe măsură din universul jocurilor video, precum Civilization, Baldur’s Gate 3 sau Skyrim.

Foarte simpatic a fost aranjamentul din Minecraft, acest fenomen cultural pe care l-am văzut luând amploare sub ochii mei și cuprinzând generații succesive de copii cu care am lucrat.

De fapt, murmurele de încântare ale celor mici din toată sala la apariția acelor forme pătrățoase recognoscibile instantaneu au constituit al doilea cel mai frumos moment al acelei seri.

Vă întrebați care ar putea fi cel dintâi?

Acesta nu putea fi decât Duel of the Fates, compoziția epopeică a lui John Williams din Star Wars: Episode I: The Phantom Menace, preferatul meu din toate producțiile cinematografice care stau sub acest titlu de patrimoniu universal.

Din cauza reacțiilor exagerat de negative de la acel moment la adresa acestui film (fanii nu știau că urmează Episoadele VII-IX), nu i s-a acordat aceeași importanță ca bucăților care declanșează reacții pavloviene mapamondului întreg.

Dar timpul a repus-o pe piedestalul care i se cuvine, căci are un dramatism în crescendo și un aer de profeție a marilor încercări care vor vine care te copleșesc și te poartă fără greș în acel basm intergalactic care este Star Wars.

Exact ce s-a întâmplat în sala Filarmonicii din Craiova, sub bagheta Jedi a lui Ivano Guagnelli.

A urmat un front atmosferic de voie bună românească, prilejuită de descinderea în Bănie a doi moldoveni de ambele părți ale Prutului.

Ștefan Diaconu, din Rădăuți, expert în flaut, dar nu numai (vezi încântarea mea de mai jos), și Radu Rățoi, din Chișinău, acordeonist, dar și percuționist cu acest instrument, formează MoldoDuo și, împreună cu câțiva muzicieni ai Filarmonicii din Craiova, ne-au purtat într-un Ocol al Pământului în 30 de Minute, adică prima audiție de pe teritoriul țării noastre a compoziției lui Paul Pintilie, Turistul muzical.

Am fost azvârliți în iureșul exuberanței latino-americane, am străbătut deșertul în legănatul molcom al unei cămile și am tras o bătută irlandeză de pub.

La un moment dat în timpul acestei bucăți muzicale, Ștefan Diaconu ne-a acordat privilegiul deosebit de a asculta un strop de duduk, instrumentul armean făcut celebru de marele Djivan Gasparyan pe coloană sonoră din Gladiator și pe care eu îl consider a emite cele mai frumoase (și mai triste) sunete pe care le-a plăsmuit vreodată creativitatea umană.

Spre deosebire de politică, unde tendințele globaliste se opun celor naționaliste, la acest concert globe-trotting-ul a conlucrat cu creațiile neaoșe, căci MoldoDuo ne-a blagoslovit și cu Rapsodia nr. 1 a lui George Enescu, aranjată inedit pentru flaut, acordeon și orchestră de coarde, precum și niște cântece românești ultra-celebre, transpuse în aceeași combinație a celor doi virtuozi.

Ca oltean, sunt mândru de accentul și perfectul meu simplu, dar acum am simțit nevoie să declar ritos:

MoldoDuo, mai poftiți pi la noi!

Ninsoarea muzicală nu a pătruns doar în sala Filarmonicii “Oltenia”, ci și în alt loc de cultură care poate găzdui muzică – Muzeul de Artă din Craiova.

Holul și sălile sale somptuoase au fost martorele unui proiect superb din trecut – Europa Season – care mi s-a imprimat atât de puternic în memoria afectivă, încât n-am pierdut această ocazie de a retrăi un crâmpei din trecut.

Protagoniști au fost acum Ion-Ștefan Dimitriu la Pian și Ștefan Cazacu la violoncel, iar programul pe care ni l-au așternut către suflet via urechi a fost la fel de bogat decorat precum Palatul ”Jean Mihail.

Am avut Sonata op. 102 a lui Ludwig van Beethoven, despre care se zice că ar fi cea mai blândă a sa, dar care tot a emanat o energie viforoasă.

Am avut Elegia lui Gabriel Faure, o sublimă invitație la a lăsa piciorul de pe accelerație existenței și a ne contopi cu liniștea.

Am avut și Requirebros a lui Gaspar Cassado, din care a răzbătut flamencoul și patimile sale.

Cred că nu o să se supere distinsul pianist pe mine când o să spun că, întrucâtva, violoncelul a fost în prim-planul acestui recital, și nu doar în plan fizic.

Mânuind instrumentul cu aceeași voluptate cu care a fotografiat-o Man Ray pe Kiki din Montparnasse (vezi mai jos), Ștefan Cazacu ne-a etalat toată panoplia uimitoare a combinațiilor și virajelor sonore pe care un violoncel le poate produce.

Materialele didactico-artistice cel mai elocvent în această privință au fost Le Grand Tango al lui Astor Piazzolla și Poloneza de concert a lui David Popper.

Parcă niciodată proverbul Așchia nu sare departe de trunchi n-a avut o ilustrare mai frumoasă.

În final, mă alătur lui Ivano Guagnelli, atât în gest, cât și în mesaj:

Mulțumesc, Filarmonica ”Oltenia” Craiova pentru încă o aventură muzicală de poveste!

Muzica reabilitează și demonii

Există câteva tradiții bine statornicite la Filarmonica ”Oltenia” Craiova: Craiova Jazz Festival, Festivalul ”Craiova muzicală” și, de câțiva ani, concertul de muzică din filme și jocuri, desfășurat în preajma Halloweenului și pus în scenă de dirijorul Ivano Guagnelli și de expertul multimedia Riccardo La Chioma.

Ca participant fidel al acestei din urmă manifestații artistice, e aproape un joc (tautologia este deliberată) pentru mine să descopăr noile bucăți muzicale din program și să-mi compar impresiile de moment asupra unei piese cu cele anterioare din cadrul aceluiași tip de spectacol.

Dintre vechile cunoștințe, foarte apăsat m-au marcat coloana sonoră din Batman Returns al lui Tim Burton, cel mai bun film pre-Nolan despre justițiarul întunecat sau cea din Elden Ring, joc epopeic, care poate fi un fel de Iliada sau Cântecul Nibelungilor pentru generațiile lumii digitalizate.

N-am mai exclamat a surpriză (deși restului sălii i-au fost smulse astfel de reacții) când violoncelista Filarmonicii din Craiova, Rucsandra Halițchi, a apărut iar ca Wednesday, însă am avut acum ocazia să pătrund în detaliile muzicii care a însoțit acest serial, mult mai subtile decât îmi păruse cu un an în urmă.

The Nightmare Before Christmas îmi plăcuse oricum enorm și înainte, dar acum a beneficiat de o desăvârșită tranziție de la fragmentul de pian solo din proiecție la cel real de pe scenă.

Familiaritatea cu unele aspecte ale programului nu a presupus lipsă de revelații.

Dimpotrivă.

Am fost captivat de înșelătoarea liniște a coloanei sonore a serialului de animație Death Note, care e oricum, numai pașnic nu.

Ca să nu mai spun că și un joc dezamăgitor, precum Diablo IV, a beneficiat de o parțială reabilitare muzicală.

Dirijorul Ivano Guagnelli merită laude anume pentru modul cum a reușit să transforme coloana sonoră a filmului The Goonies, cu toate trăsăturile ei de muzică de film de anii ’80 (adică și niscaiva sintetizatoare) în ceva care a putut fi redat impecabil de instrumentele clasice ale orchestrei filarmonicii.

Vârful emoțional și artistic, așteptat, de altfel, a fost pentru mine Grim Fandango.

Un joc senzațional, o capodoperă de umor, fantezie și inteligență, în care îl urmărim pe Manny Calavera mântuindu-se prin dragoste (nu zic mai multe, poate îi conving și pe cei mai tineri să îl încerce), totul pe o muzică excepțională.

Pe care mi-a fost dat să o ascult pe viu.

Ce privilegiu!

Ce bucurie!

Încă mai trag nădejde că Ivano Guagnelli o să-mi ofere vreodată și Adagio pentru coarde de Samuel Barber, care însoțește un moment astral din grandiosul Homeworld.

Dar las’ că-i bine și așa.

Așa că, dacă vă dau târcoale stafiile trecutului și spectrul viitorului, știți pe cine să chemați:

GHOSTBUSTERS!

Pentru o programare de dezfantomizare, sunați la Filarmonica ”Oltenia” Craiova și cereți cu Ivano Guagnelli.

Credit foto: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

Ce ne jucam, ce vedem, ce ascultam

Calitatea nu e singura trasatura a concertelor de la Filarmonica „Oltenia” Craiova, acum incepe sa se contureze si diversitatea.

Spectacolul de saptamana trecuta, care a avut ca tema muzica din filme si jocuri video a deschis o poarta catre un filon atat de bogat, incat si daca stagiunea i-ar fi dedicata exclusiv, n-ar reusi decat sa-l zgarie la suprafata.

Acest inceput a fost insa promitator si reusit, oferindu-mi o gama larga de senzatii inedite.

In primul rand, daca am privi structura de varsta a spectatorilor melomani prin prisma unei curbe gaussiene, de regula m-as afla la capatul ei din stanga. De data aceasta, insa, nu cred ca exagerez cand spun ca eram spre cel din dreapta, pentru ca sala Filarmonicii din Craiova era ticsita cu adolescenti.

Si, ca un facut, companionul meu din acea seara era tot un adolescent, cu ansamblul complet de apucaturi specifice: ireverentios, agitat si un pic narcisist.

I-am dat dezlegare sa plece oricand, daca s-ar plictisi, insa suita de imagini din jocuri video l-a captivat, le recunostea dupa doar cateva secunde si cu greu il domoleam cand incepea sa-mi insire parerile despre fiecare dintre ele.

Nici eu n-am ignorat partea vizuala (mestesugit asamblata de Riccardo La Chioma), mai ales ca mi-a prilejuit constatarea ca viata-mi a bifat ceva ani:

S-a cantat si proiectat din Fallout 4, iar eu am jucat Fallout, primul, legendarul.

S-a cantat si proiectat din Grand Theft Auto 4, iar eu l-am incercat si mi-a displacut primul.

S-a cantat si proiectat din Zelda, iar eu mi-am aduc aminte ca seria asta era deja consacrata cand am vazut pentru prima data un calculator.

Da, am imbatranit, dar ma uit inapoi la tineretea-mi ludica si mi-e drag.

Inedita a fost si conversatia din spatele meu, cea starnita de imaginile si coloana sonora din The Witcher. Daca ar fost trei baieti, probabil ca ar fi trecut neobservata, insa modul aprins cum trei fete gurese il dezbateau m-a facut sa ma intorc si sa intreb cu neincredere abia ascunsa:

Auziti, voi chiar ati jucat The Witcher?

Da, l-am luat de pe Steam.

Am tacut si m-am intors clatinand din cap a uimire.

A nu se intelege, totusi, ca acest spectacol superb n-a fost decat un prilej sa-mi revizuiesc parerea despre categoria de varsta careia ii apartin.

Concertul, in intregul sau, si-a atins exact scopul metafizic: sa simuleze acea experienta de evadare din realitate pe care o ofera un joc bun sau un film mare, dar si accentuand acel ceva fara de care nici unul nici altul nu ar avea acelasi efect: muzica.

La inceput, cand luminile pe scena s-au stins, in asteptarea dirijorului Ivano Guagnelli, si in dreptul fiecarui muzician s-a aprins o luminita, am simtit ca am intrat intr-o poveste de Hayao Miyazaki.

Iar la final, cand totul s-a sfarsit cu una dintre cele mai frumoase imagini ale cinematografiei din toate timpurile – bicicleta zburatoare pe fundal de luna din E.T. – am simtit ca s-a pecetluit o sentinta:

Suntem mai mult decat carne si oase, suntem vise, suntem imaginatie, suntem transcendenta, iar muzica este una dintre caile prin care le atingem.

P.S. Imi permit sa adaug si niste sugestii pentru prietenii de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova, pentru ca au deschis o cutia a Pandorei atat de adanca, incat simt ca mi se taie rasuflarea de drag numai gandindu-ma ca as putea vreodata asculta coloane sonore din:

Filme precum Gladiator, Grand Budapest Hotel, Indiana Jones, Star Wars, The Last Temptation of Christ, Inception, Requiem for a Dream, The Fountain, Moonrise Kingdom, Pirates of the Carribean, Interstellar, The Passion of the Christ, Lawrence of Arabia, The 13th Warrior sau Chariots of Fire.

Jocuri precum Starcraft (si cele vechi, si cele noi), Stronghold, Medieval: Total War, Myst (toate), Shadow of the Colossus, Homeworld (1 si 2), Planescape Torment, Sanitarium, Syberia, Deus Ex, Diablo (1 si 2) sau Heroes of Might and Magic III.