Suntem în plin sezon de decernare a premiilor Nobel, așa că m-am gândit să mă aplec asupra unei mini-serii de articole care au cumva legătură cu aceste prestigioase distincții.

Primul dintre aceste articole este o paralelă între un roman – The Good Earth – care a contribuit decisiv la Nobelul pentru literatură acordat lui Pearl Buck în 1938 și adaptarea cinematografică din aceeași perioadă.

Autoarea trăise mult timp în China precomunistă, așa că fresca ei asupra vieții de acolo este veridică și sugestivă.

Cartea urmărește destinului unui țăran pe nume Wang Lung, din tinerețe, când se zbate să supraviețuiască alături de soața O-Lan, o sclavă din casa unor oameni avuți, și până la senectute, când este un moșier prosper, cu mai neveste, mai mulți copii și o lioată de nepoți.

Traiectoria lui este sinuoasă și deloc idilică, iar meritul autoarei este că, pe lângă impecabila descriere a aspectelor materiale ale culturii chineze (citindu-le, ai impresia că vezi un film de Zhang Yimou), pătrunde în meandrele sufletului omenesc cu atâta acuratețe, încât romanul capătă o valoare universală, așa cum Pe Donul liniștit al lui Mihail Șolohov e atât o incusiune în sufletul cazacilor, cât și o poveste cu care pot rezona minți de cititori de pretutindeni.

Protagonistul nu este nici ușă de biserică, nici vreun avar. Îl apucă năbădăile vârstei a doua, dar nu își vinde fetița (practică obișnuită pe atunci) când e în mare criză de gologani, e pus pe căpătuială, dar nu este inuman, ba chiar se îngrijește de aceeași fiică, rămăsă înapoiată mintal, probabil din cauza subnutriției din perioada foametei. Iar exemplele acestei ambivalențe pot continua.

Dacă acea cumplită perioadă de penurie este descrisă atât de plastic, încât apropie The Good Earth de The Grapes of Wrath a lui John Steinbeck (alt autor nobelizat), păienjenișul familial al lui Wang Lung din ultima parte a cărții poate concura cu monumentala Casă Buddenbrook a lui Thomas Mann, la rându-i recompensat cu Nobel.

Și, de ce nu, pasiunea pentru pământ a personajului principal e foarte asemănătoare cu a lui Ion din romanul eponim al lui Liviu Rebreanu, una dintre figurile literare ale culturii române cu care chiar am avut o șansă la Nobel.

Am auzit discuții despre premii Nobel pentru literatură date aiurea, iar în cadrul lor apărea și numele lui Pearl Buck.

Nu plecați urechea la astfel de clevetiri.

Citiți The Good Earth și o să descoperiți un Nobel dat pe merit.

***

Succesul romanului, recompensat și cu un Premiu Pulitzer, a atras după sine inevitabila ecranizare hollywoodiană.

The Good Earth e un film care a își vădește vârsta, dar care mai are ceva de oferit chiar și în prezent.

Alegerea de a pune actori ne-chinezi să joace rolurile principale era naturală în epocă, dar acum cred că ar răscoli adânc nemulțumirea corecților politic.

Alegerile și prestațiile protagoniștilor sunt inegale.

Dacă vreo treime de film Paul Muni reușește să își astâmpere emfaza care i-a caracterizat întreaga carieră și care i-a servit bine uneori, ultima parte îl găsește într-o exaltare care ar fi eroică, dacă n-ar fi aproape ridicolă.

De cealaltă parte, Luise Rainer compune personajul lui O-Lan cu o reținere studiată, dar expresivă, de la care nu se abate nici chiar în cele mai intense momente care o au în prim-plan.

Poate că interpretarea ei pare ușor naivă acum, însă este prototipul acelei cufundări în rol care, de decenii bune, aduce Oscaruri.

I l-a adus și lui Luise Rainer, care, deși rămasă într-un con de umbră al posterității, a fost deținătoarea unor recorduri remarcabile: prima actriță care a câștigat două statuete consecutive (o mai făcuse cu un an înainte pentru The Great Ziegfeld), prima pare a reușita dubla performanță înainte de a împlini 30 de ani, prima actriță astfel laureată care a atins vârsta de 100 de ani, fiind așadar predecesoarea unor Olivia de Havilland sau Kirk Douglas.

Pe lângă șansa de o urmări în rolul pe care ea însăși îl considera cel mai bun al carierei, The Good Earth beneficiază de câteva secvențe de anvergură memorabile, excelent realizate de Sidney Franklin (ajutat de Victor Fleming și Gustav Machati pe ici, pe colo): marșul prin deșert al înfometaților, iureșul devastator al mulțimii săracilor în conacul bogaților și, mai ales, lupta contra invaziei lăcustelor, la care s-au folosit imagini reale, prilejuite de un astfel de neplăcut eveniment, survenit nu departe de platourile de filmare.

Pentru cine vrea să guste din magia, dar și stângăciile Hollywoodului de altadată, The Good Earth e o alegere adecvată.