Nu știu despre voi, dar eu sunt flămând de Festivalul Shakespeare.
Îl aștept de patru ani să se întrupeze din nou la Craiova, iar acum mă voi năpusti asupra programului și voi savura tot ce îmi va ieși în cale până la sațietate.
Iar motive să fiu hulpav sunt nenumărate.
Festivalul începe cu 887 de Robert Lepage, adică un spectacol mare, mare de tot.
Festivalul se încheie cu Tiger Lillies joacă Hamlet, adică un spectacol mare, mare de tot.
Ionescu îl răsucește pe Shakespeare, iar Purcărete îl răsucește pe Ionescu. Rezultatul – un puzzle intelectual pe nume Macbett.
După ce m-a înfricoșat și țintuit în scaun de plăcere cu Miranda, Korsunovas are credit nelimitat la mine, așa că merg negreșit să văd cu ce ne provoacă în Othello.
Valletta Towers? Spațiu industrial și teatru? Adică precum Faustul lui Purcărete de la Sibiu? Da, vă rog.
Richard III se duelează cu el însuși. Al lui Gyemant cu al lui Bocsardi și amândouă cu versiunea de realitate virtuală din Electroputere Mall. O să iasă cu sânge, dar tocmai asta e ideea.
Filme în aer liber, concerte în aer liber, dans în aer liber. Liber, libertate, exact ce ne-a lipsit toată pandemia.
Kelly Hunter, Pericle și punerile ei în scenă cu aer de ritual celtic.
După Chiritza în Carantina, Ada Milea poate să pună muzică și pe lista de cumpărături, că tot nu pot rata ocazia să îi ascult pe viu minunățiile umoristice. Acum e vorba de Furtuna, așadar e spațiu de manevră pentru delicii.
Visul unei nopți de vară în foșnetul copacilor din Parcul Romanescu. Magie curată.
În final, nu pot decât să exclam precum Leontes după ce o atinge pe Hermione în final de Poveste de iarnă:
O, she’s warm! If this be magic, let it be an art. Lawful as eating.
