Arhipelagul Gulag prin ochi de copil

Departe de mine gândul de a vrea să inflamez și mai mult situația, aducând vorba despre Gulag, dar s-a întâmplat ca, exact în perioada asta, când conflictul mocnește exact prin partea ceea de lume, să parcurg un roman grafic remarcabil – Haiku siberian.

Scris de Jurga Vili și ilustrat de Lina Itagaki, spune povestea deportării unei comunități lituaniene în 1941, filtrată de ochii și mintea unui băietan pe nume Algis.

Nu sunt memorii de o mare exactitate, ci o recreere voită, menită a sublinia două mari direcții ideologice.

Unul este cronica privațiunilor și răutăților pe care le-au îndurat aceia pe care regimul sovietic i-a dislocat fără milă și expediat într-una dintre cele mai inospitaliere regiuni ale lumii. Haiku siberian nu-și propune să fie exhaustiv, precum monumentala operă a lui Soljienițîn, Arhipelagul Gulag, însă nu ocolește aspecte foarte mundane și dureroase ale existenței în acele lagăre de muncă.

Foamea.

Ploșnițele.

Lipsa intimității.

Ceea ce am numi azi bullying.

Și, cel mai rău, deznădejdea.

Însă, precum într-o altă carte a lui Soljienițîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici, cele două autoare ne arată și cum oamenii, chiar în cele vitrege condiții, reușesc să găsească moduri să supraviețuiască, nu doar fizic, ci și psihic.

Un triumf mic, neimportant din punct de vedere al geopoliticii momentului, dar esențial pentru progresul umanității.

Într-un roman grafic, e întotdeauna interesant de urmărit raportul dintre cuvânt și imagine.

În Sosirea, graficul este suveran, n-are nevoie de logos.

În Integrala Maus, cele două componente ale narațiunii sunt la parități egale, pentru că replicile au pondere importantă în atmosferă, deși nu sunt numeroase sau lungi

În Haiku siberian, am simțit o ușoară întâietate a părții scrise, grație și fonturilor utilizate și a micilor artificii de care sunt însoțite. Asta nu înseamnă că adorabilele desene sunt de neglijat. Dimpotrivă, e o încântare să vezi cum aerul ușor neglijent în care sunt realizate, premeditat de altfel, contribuie la senzația că ești cuibărit în mintea unui copil care trece prin toată gamă emoțiilor omenești, ca un fel de Inside Out – Episode II: Puberty.

Holocaustul nu trebuie uitat.

Gulagul nu trebuie uitat.

Tuol Sleng nu trebuie uitat.

Niciun astfel de abis nu trebuie uitat, ca să avem grijă că niciunul nu se va mai repeta.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o incursiune sugestivă într-unul dintre marile infernuri ale istoriei.

Băiet fiind povești cutreieram

A fost o dată ca niciodată un băiat, care a crescut într-o casă cu multe cărți.

Inevitabil (sau nu), a îndrăgit încă de mic poveștile.

A început cu cele clasice, apoi s-a afundat în legende, mituri, istorie, artă, psihologie, științe ale comunicării și nenumărate ale domenii scornite de mintea umană.

A explorat și alte medii, precum audio-vizualul.

Iar ce l-a fermecat întotdeauna a fost o poveste bine spusă.

La un moment dat, a întâlnit Enciclopedia Pământului Dintâi de Isabel Greenberg.

Romanele grafice nu îi sunt cele mai familiare povești, dar, după Integrala Maus, le este mult mai binevoitor.

Această creație scrisă și desenată este povestea (da, o să vă tot întâlniți cu acest cuvânt) unui băiat, nu naratorul de aici, dar ar putea foarte bine fi, care își caută o frântură din suflet.

Totodată, este și o poveste de dragoste, un pic tristă, un pic amuzantă și foarte frumoasă.

Băiatul-personaj spune povești, iar băiatul-cititor are multă experiență într-ale poveștilor, așa că s-a delectat cu modul cum autoarea poveștii s-a jucat cu unele celebre, care au influențat sufletul omenirii din cele mai îndepărtate timpuri.

Structură narativă de Panciatantra sau 1001 de nopți, Cain și Abel, mituri din îndepărtatul nord, Turnul Babel, cifra magică ”trei”, sirene, cosmogonii care mai de care, Polifem sau Goliat sau oricare alt gigant învins de unul mai mic decât el, tirani și dușmănii ancestrale, Luceafărul nostru (dar în varianta feminină), Noe-Arca-Potopul, Filemon și Bacis, Iona și chitul uriaș și alte câte mai câte.

Băiatul a fost încântat să le regăsească, să le le vadă reinterpretate și să se minuneze cât de fluid sunt integrate poveștii celei mari.

L-a ajutat și modul voit naiv, dar foarte sugestiv și plastic în care sunt realizate desenele, care redau de multe ori dramatismul celuilalt mare univers al poveștilor – cinematografia.

Nu contează de unde începe și unde se sfârșește această poveste.

Băiatul știe deja de mult timp că o poveste este o călătorie, nu o destinație.